Un polițist de 26 de ani s-a spânzurat :”Ai grijă în cine ai încredere… Câteodată și dinții tăi îți mușcă limba”

Un polițist în vârstă de 26 de ani a fost găsit spânzurat în curtea liceului din Fierbinți. Din primele informații, tânărul a decis să-și ia viața după o decepție sentimentală.

„La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în curtea liceului din localitate este o persoană spânzurată. La fața locului s-a deplasat și un echipaj al ambulanței care a constatat decesul tânărului în vârstă de 26 de ani. Cadavrul a fost preluat de reprezentații Serviciului de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de moarte suspectă”, a transmis IPJ Ialomița.

Polițistul și-a sunat fosta iubită, înainte de a se spânzura

Potrivit unor informații obținute de Observator, bărbatul găsit spânzurat era șef de post într-o comună ialomițeană. Acesta ar fi vorbit la telefon cu fosta iubită înainte să-și ia viața, în spatele liceului din Fierbinți. Tânărul ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice, iar cea cu care a discutat nu a crezut că va fi în stare de un asemenea gest. Tot tânăra care l-a auzit ultima oară ar fi sunat la ambulanță și i-ar fi anunțat pe părinții polițistului.

Publicația Obiectiv Ialomița scrie că tânărul polițist era angajat în cadrul IPJ Ialomița din anul 2017 și fusese detașat în comuna Maia. „Ai grijă în cine ai încredere… Câteodată și dinții tăi îți mușcă limba”, a scris el, în ultima postare de pe Facebook. Pe pagina lui curg mesajele de condoleanțe, prietenii fiind șocați că acesta a recurs la gestul extrem.

Citește și VIDEO Primele IMAGINI de după accidentul în care două TIR-uri conduse de tată şi fiu au strivit intenţionat o dubă

Lasa un comentariu