Un medic stomatolog din Satu Mare s-ar fi sinucis într-o pădure

Descoperire şocantă într-o pădure din Satu Mare.

Trupul neînsufleţit al unui medic stomatolog, dat dispărut de familie încă de ieri, a fost găsit de poliţişti în apropierea localităţii Baba Novac. Din primele cercetări reiese că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, şi-a luat singur viaţa.

Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare a fost în alertă după ce un medic din județul Satu Mare a fost dat dispărut încă de joi, de la orele amiezii.

Oamenii legii au început căutările pe raza județului Satu Mare, iar mașina i-a fost descoperită în această dimineață într-o pădure de pe raza localității Baba Novac, orașul Ardud.

La câteva ore mai târziu, în jurul orei 10.00, corpul neînsuflețit al bărbatului (circa 40 de ani) a fost identificat.

Conform primelor informații obținute de PresaSM, cadrul medical și-ar fi pus capăt zilelor.

Este vorba despre un medic stomatolog din municipiul Satu Mare.

Cert este faptul că la fața locului se află o echipă de cercetare complexă, formată din polițiști de investigații criminale și polițiști criminaliști.

Colegii de breaslă ai victimei sunt șocați de gestul medicului stomatolog și nu pot să înțeleagă de ce a recurs la acest gest. Aceștia transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Citește și ȘOCANT! O femeie de 59 de ani din Botoșani s-a sinucis din cauza scumpirilor

Lasa un comentariu