Transgor Logistik devine custodele camerei nr.7 din Casa Ronald McDonald Iași

Fundația pentru Copii Ronald McDonald extinde parteneriatul cu Transgor Logistik început la finalul anului trecut. Compania devine astfel primul custode al camerei cu nr.7 din Casa Ronald McDonald Iași. Pe parcursul viitorului an calendaristic, aceasta va asigura suportul tuturor familiilor care vor fi găzduite în mod gratuit în camera cu numărul 7 și le vor ajuta astfel să rămână alături de copiii lor internați pentru tratament la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf.Maria” din Iași.

Transgor Logistik este o societate cu capital și acționariat 100% românesc ce oferă clienților și partenerilor lor soluții personalizate pentru expediții interne și internaționale, depozitare și transport rutier, aerian și maritim în toată Europa și care facilitează accesul acestora pe piețele globale de desfacere. În cei 20 de ani de existență, compania a construit și a consolidat relații de parteneriat durabile, bazate pe încredere și profesionalism.

Delia Iosub, Manager de Resurse Umane în cadrul Transgor Logistik a declarat: „Sunt încrezătoare că acest proiect va ajuta din ce în ce mai multe familii cu fiecare an. Suntem bucuroși să fim parteneri de misiune alături de Fundația pentru Copii Ronald McDonald în a le oferi o „casă departe de casă” celor peste 1.000 de părinți care se vor caza în Casa Ronald McDonald Iași. Ținând cont că la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf.Maria” din Iași vin peste 50.000 de copii din toată regiunea de N-E a țării și nu numai, impactul acestui proiect pe termen mediu și lung va fi unul semnificativ pentru întreaga comunitate locală și regională.”

Cu prilejul consolidării parteneriatului, Amalia Năstase, Președinta Fundației pentru Copii Ronald McDonald, a declarat: „Casa Ronald McDonald Iași este un proiect de suflet, un proiect prin care ne dorim să ajutăm copiii care au nevoie de internare de lungă durată și familiile lor. Până în prezent, în cele două Case Ronald McDonald de la București și Timișoara am găzduit peste 21.000 de părinți, asigurându-ne astfel că traumei de a trece prin lupta cu boala nu li se adaugă una suplimentară, aceea de a se simți singuri în cele mai grele momente ale vieții lor. Acești părinți vin deobicei din județe ale țării aflate la distanță. Mulțumim întregii comunități pentru susținerea acestui proiect și fac apel în continuare la solidaritatea comunității de afaceri locale pentru a ține familiile împreună.”

Casa Ronald McDonald Iași este al treilea proiect de acest tip al Fundației pentru Copii Ronald McDonald, alături de cele din București (2003) și Timișoara (2008). Casele Ronald McDonald sunt construite împreună cu Ronald McDonald House Charities Inc. și cu partenerul de misiune, McDonald’s.

În 2021, Fundația Vodafone România se alătură în calitate de Sponsor Fondator demersului de construire a Casei Ronald McDonald Iași. Noua Casă va asigura cazare și sprijin părinților din întreaga regiune a Moldovei ai căror copii necesită internări de lungă durată. Alți parteneri ai proiectului: BorgWarner Inc., Unicredit Leasing, KET Construct, LEIER Brikston.

Lasa un comentariu