Tendințe în materie de nunți în 2023. La ce preț pot ajunge ținutele mirilor

Cum sezonul nunților se aproprie, viitoarele mirese au plecat în căutarea rochiei perfecte.

La târgurile de profil, oferta este variată: cu dantelă franţuzească, din mătase naturală sau cu trena decorată cu perle. Prețurile sunt însă pe măsură.

Și pentru domni sunt puse la vânzare ținute deosebite – costume de calitate, cămăși fine, pantofi și butoni care atrag privirile.

Peste 1.000 de modele de rochii de mireasă sunt expuse, în aceste zile, la un târg de nunți din Iași. Domnișoarele care se căsătoresc anul acesta au venit în număr mare pentru proba ţinutele, scrie stirileprotv.ro

Tânără: „Un model A line aş dori, un model simplu, nu cu multe briz brizuri. Am probat doar 3 rochii până acum.”

Reporter: „Un buget stabilit ai pentru aceasta investiţie?”

Tânără: „Intre 3000-5000 de lei. ”

Tânără: „Am probat câteva, dar încă nu m-am decis la una. Vreau să fie prinţesa şi cât mai pufi în partea de jos.”

Prețurile pornesc de la 2 mii de lei și pot ajunge la … 20 de mii de lei.

Barbara Langellotti, designer vestimentar: „Este o rochie plină cu dantelă, toată cusuta manual, este fluidă, plus straturile de tul fin italienesc. Are un mikado, un material mikado, cel mai scump material de pe piaţă, care conţine mătase naturală.”

Și pentru bărbați oferta e bogată. Costumele pentru viitorii miri se găsesc şi la 1.200 de lei, dar pot depăși lejer 5.000 de lei.

Tânăr: „O să merg pe simplu, clasic, negru, poate butonii de altă culoare şi atât. Vreau doar să îmi placă.”

Cei mai mulți producători de ținute bărbătești au păstrat prețurile de anul trecut.

Orlando Nistor, producător: „Tendinţa către verde. Negrul, bineînţeles, rămâne clasic şi elegant. Bleumarin rămâne un echilibru între cele două. Marea cerinţă a mirilor este să nu se şifoneze, dar în acelaşi timp să fie uşor, purtabil şi să se ventileze.”

În schimb, serviciile foto-video pentru ziua nunții s-au scumpit cu până la 20%.

Valentin Ghiorghiu, videograf: „O parte prefera varianta clasică, dar modernă, filmată în stilul live, cu două, trei camere, cu macara video, cu drona acolo unde se pretează, acolo unde evenimentul este în aer liber, cel puţin la dansul mirilor. Celălalt trend ar fi un short film.”

Sezonul nunților începe în aprilie, imediat după Paște.

leave a reply