Taximetrist atacat de patru țigani la finalul cursei în Păcureț

Patru ţigani din Păcureţi care au jefuit un taximetrist la Moara 1 Mai au fost prinşi de către poliţişti, după două săptămâni de anchetă. Dintre cei patru, doi au 17 ani, unul 16, iar ultimul are 18 ani. Acesta din urmă se numeşte Vasile Drăgan, iar el şi cu un altul, de 17 ani, au fost deja băgaţi după gratii pentru 24 de ore.

În urma cercetărilor s-a aflat că în noaptea de 8 spre 9 februarie, în jurul orei 2 dimineaţa, taximetristul în vârstă de 51 de ani a fost apelat pentru o cursă, de la Palas până la Moara 1 Mai. În autoturism s-au urcat aceşti patru puşti. Când au ajuns la destinaţie, unul dintre cei patru i-a pulverizat taximetristului spray lacrimogen în faţă, iar un altul i-a luat acestuia un telefon de pe bord şi suma de 80 de lei din buzunarul portierei autoturismului, apoi au fugit cu toţii, scrie ziaruldeiasi.ro.

„În urma investigaţiilor s-a constatat faptul că, în noaptea de 8 spre 9 februarie, aceştia ar fi fost transportaţi cu un autoturism taxi, pe raza municipiului Iaşi, iar când ar fi ajuns la destinaţie, prin folosirea unei substanţe iritant lacrimogene, i-ar fi sustras taximetristului telefonul mobil şi bani, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 1.300 lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Pe 24 februarie, doi dintre cei patru tâlhari, unul de 18 şi cel de 17 ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, apoi pentru 30 de zile, în arest, după care, pe data de 26 februarie, poliţiştii i-au identificat şi pe ceilalţi doi minori, dintre care unul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie.

Lasa un comentariu