Țara care a devenit cea mai sigură din lume! Într-o lună, cazurile au scăzut de la 460 la 16! S-a dat drumul la sport

Australia susține că a devenit cea mai sigură țară din lume în acest moment din punct de vedere al luptei împotriva COVID-19. Dacă în urmă cu o lună se înregistrau acolo 460 de cazuri într-o singură zi, vineri, în prima zi din mai, s-au înregistrat doar 16.

În aceste condiții, oficialitățile locale au relaxat măsurile, astfel că bazinele de înot, terenurile de golf, dar și alte sporturi și-au reintrat în funcțiune, potrivit digisport.ro

„Australienii au obținut o învoire. Trebuie să repornim economia, trebuie să repornim societatea”, a spus premierul Scott Morrison, preluat de CNN. Pe data de 8 mai a fost programată în Australia o ședință de Guvern în care vor fi discutate și alte măsuri de relaxare.

Cum a devenit Australia cel mai sigur loc din lume în raport cu pandemia de coronavirus

Situația din Australia s-a schimbat foarte mult în bine în ultima lună. Dacă în ziua de 28 martie, acolo s-au raportat 460 de cazuri de noi îmbolnăviri de COVID-19, pe data de 1 mai, numărul cazurilor a fost doar de 16!

Și veștile bune nu se opresc aici. Regiunea Queensland nu a mai raportat niciun caz nou din 27 aprilie 2020, în timp ce Australia de Sud de mai bine de o săptămână.

Toate aceste elemente i-au determinat pe oficialii australieni să declare că țara lor a devenit una dintre cele mai sigure din lume. Așa că au relaxat limitele privind adunările publice, de la două la zece persoane. De asemenea, în Australia de Vest au fost redeschise vineri parcurile naționale, iar 60% dintre elevii școlilor publice s-au întors în sălile de clasă.

Și mai sunt și alte noutăți: bazinele de înot, dar și piscinile publice au fost redeschise, s-a dat iar drumul bazelor și terenurilor de golf, precum și pescuitului.

În Australia, o țară cu aproximativ 25 de milioane de locuitori, au fost confirmate până la 1 mai 6.783 de cazuri de coronavirus și 98 de decese. Numărul pacienților care s-au vindecat este de 5.789.

De asemenea, restaurantele, puburile și sălile de gimnastică se vor deschide la data de 15 mai, dar nu este exclus să mai apară noutăți importante după ședința de Guvern de pe data de 8 mai.

Lasa un comentariu