Tânăra care a plătit 2.500 lei pentru ca soțul ei să fie ucis. Cine sunt asasinii

Întâmplare tulburătoare într-o localitate din Galaţi. O femeie de 31 de ani ar fi plătit doi bărbaţi, cu 2.500 de lei, ca să îi ucidă soţul – un cetăţean italian.

Unul dintre agresori ar fi avut o relaţie cu soţia străinului, iar celălalt avea nevoie de bani. Toţi 3 au fost reţinuţi.

Crima a avut loc acum două zile. Femeia a plecat atunci de acasă, în timp ce soţul ei dormea, şi a mers să îi întâlnească pe cei doi indivizi.

Ulterior, agresorii au intrat peste bărbat în locuinţă

Liliana Istrate, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați: “I-au aplicat lovituri, provocându-i o leziune traumatică care practic i-a perforat craniul.”

După ce a aflat că planul ei a funcţionat, femeia s-a întors acasă şi a sunat la 112. Poliţiştilor le-a spus că şi-a găsit soţul mort – cel mai probabil în urma unui accident casnic. Investigaţiile făcute de criminalişti au scos la iveală însă un adevăr cutremurător.

Potrivit procurorilor, la dosar ar exita probe care arata clar că femeia de 31 de ani caută de mai multă vreme în sat pe cineva dispus să îi omoare soţul de cetăţenie italiană, contra unei sume de bani.

Anchetatorii au aflat că, în trecut, femeia a abordat mai multe persoane în speranţa că o vor ajuta să îşi ucidă soţul. Printre acestea şi un asistent medical căruia i-ar fi cerut să îi facă rost de o substanţă care să ”îl adoarmă definitiv” pe italian. Altora le-ar fi spus direct că este dispusă să plătească pentru crimă.

Liliana Istrate, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați: “Au recunoscut nuanţat. Inculpata susţine că a dorit să îi ofere o corecţie soţului ei, care devenise agresiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Iar cei doi inculpaţi susţin că acelaşi lucru l-au dorit.”

Procurorii susţin că unul dintre bărbaţii bănuiţi că l-a ucis pe italian avea o relaţie cu soţia lui. Celălalt este prieten cu primul suspect. În locuinţa lor, la percheziţii, a fost găsită suma de 2.500 de lei.

Femeia care ar fi comandat omorul l-a cunoscut pe soţul ei în Italia, pe când lucra acolo, într-o fabrică. Cei doi erau căsătoriţi din 2012 şi se ocupau cu creşterea câinilor din rasa pitbull.

Lasa un comentariu