Tânăr arestat pentru act sexual cu un minoră

Un tânăr din Iaşi este cercetat penal pentru pornografie infantilă şi sex cu un minor. În dosarul instrumentat de către DIICOT Iaşi, el este suspectat că ar fi înregistrat pe un dispozitiv momentele în care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.

Inculpatul în vârstă de 20 de ani ar fi intrat recent în vizorul autorităţilor, care au deschis un dosar penal pentru cercetarea celor două infracţiuni. Tânărul se numeşte Denis Andrei Tanană, iar pe 11 august 2021, oamenii legii au descins la domiciliul acestuia pentru a fi adus la audieri, scrie ziaruldeiasi.ro.

Ulterior, el a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, iar la data de 12 august 2021, procurorii din cadrul DIICOT Iaşi au propus judecătorilor de la Tribunalul Iaşi luarea măsurii arestării preventive. În şedinţa desfăşurată joi, judecătorii au admis cererea procurorilor şi au emis un mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului.

„Instanţa admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi. Instanţa ia faţă de inculpatul Tanană Denis Andrei, cercetat în dosarul de urmărire penală 188D/P/2021 al DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor, măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 august 2021 şi până la data de 10 septembrie 2021, inclusiv. Instanţa dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror”, au precizat magistraţii ieşeni.

Decizia magistraţilor ieşeni nu a fost definitivă, fapt pentru care Denis Andrei Tanană a depus o contestaţie. Aceasta urmează a fi judecată de magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi, care vor hotărî dacă tânărul va fi cercetat în libertate sau în arest.

Lasa un comentariu