Studenţi ieşeni, pe locul întâi, la un concurs național de programare

Trei studenţi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) s-au clasat pe primul loc la etapa naţio­nală a concursului de algoritmică şi programare „Inter­national Collegiate Programming Contest“.

Concursul a avut loc pe 28 septembrie, participanţii având la dispoziţie cinci ore pentr rezolvarea subiectelor. Echipa formată din Cristian Vîntur, Alexandru Ioniţă şi Denis Banu, studenţi ai Facultăţii de Informatică, a obţinut cel mai mare punctaj, cei trei reuşind să rezolve corect 10 din 11 probleme propuse. „La ediţia 2019 a concursului Romanian Collegiate Programming Contest s-au înscris 54 de echipe formate din studenţi şi 30 de echipe formate din elevi, iar UAIC a fost reprezentată de nouă echipe, scrie ziaruldeiasi.ro. 

Trei dintre echipele care au reprezentat UAIC la etapa naţională a competiţiei s-au calificat pentru a participa la etapa Sud-Est Europeană, care va avea loc pe 19 octombrie. Primele cinci echipe clasate la etapa naţională, care au reprezentat oficial o universitate şi au participat dintr-un centru organizat, au primit premii în valoare totală de 1.200 de euro, oferite de Fundaţia eMAG“, au precizat reprezentanţii UAIC.

Lasa un comentariu