Moldovenii au dat lovitura în Champions League: Real Madrid – Sheriff Tiraspol 1-2

Sheriff Tiraspol a reușit să producă surpriza serii în grupele Champions League, după victoria obținută de moldoveni în fața giganților de la Real Madrid cu scorul de 2-1.

Autorul reușitei de 1-0, din minutul 25, a fost Jasur Jakhshibaev, un atacant din Uzbekistan, adus sub formă de împrumut de la Legia Varșovia. 

Moldovenii au finalizat un contraatac perfect. Cristiano, fundașul stânga despre care Gazeta scria în exclusivitate că este dorit de Atletico Madrid, a fost găsit în bandă, la 30 de metri de poarta lui Courtois. 

Apărătorul brazilian a centrat impecabil. Jakhshibaev a venit lansat, fără marcaj, și a reluat cu capul, din 7 metri. A lovit mingea ca la carte, din direcția centrării, și a plasat-o perfect, în plasa laterală.

Real Madrid – Sheriff Tiraspol 1-2

„Acolo e politică de investiții foarte serioasă. S-au investit mult peste 500 de milioane de euro! Au o politică serioasă de dezvoltare a academiei de fotbal. E un moment fericit. Se îmbină toate și ajung la astfel de rezultate istorice. Toată lumea va ști acum cine e Sheriff Tiraspol.

Nu e prima mare surpriză. Sheriff a mai avut meciuri bune în Europa League ani de zile înainte. Prin 2013 când am fost la ei, până să vin eu, au luat vreo nouă goluri în două meciuri cu Dinamo Zagreb, iar apoi cu puțină organizare am făcut 0-0 cu Marseille, care avea atunci o echipă extraordinară. Erau o grămadă de vedete pe acolo. Cu Valbuena, mai mulți fotbaliști mari”, a spus Mihai Stoichiță pentru Fanatik.

Citește și Academica Clinceni – Politehnica Iași nu se mai joacă! Meciul va fi reprogramat

Lasa un comentariu