Specialişti de la DSP şi ISU Iaşi vor merge săptămâna viitoare la Leţcani pentru a găsi soluții în vederea redeschiderii spitalului

Specialişti de la DSP şi ISU Iaşi vor merge săptămâna viitoare la Leţcani pentru a găsi soluții în vederea redeschiderii spitalului modular.

Sâmbătă, la Iaşi s-au întânit toţi factorii locali implicați în combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Autorităţile locale au în vedere creşterea capacității de spitalizare, în special la terapie intensivă, după cum a declarat directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi.

Pe de altă parte, în perioada următoare, vor fi adoptate o serie de măsuri pentru creșterea capacității de vaccinare a populației, a mai spus şeful DSP Iaşi, Vasile Cepoi, scrie radioiasi.ro.

Inaugurat anul trecut, după mai multe amânări, spitalul modular de la Leţcani a fost închis după doar trei luni de funcţionare pentru grave disfuncţionalităţi. În prezent, sunt în desfăşurare mai multe anchete cu privire la achiziţionarea acestui spital modular care a costat peste 13 milioane de euro.

Lasa un comentariu