Şoferiţa “bombă” de la Iaşi – beată, fugară, fără permis, fără faruri, fără numere

O tânără de 28 de ani din Răducăneni a fost prinsă beată la volan, fără permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea nu avea plăcuţe cu numere de înmatriculare. Ea a fugit de poliţişti vreo câţiva kilometri, notează ziaruldeiasi.ro.

“În noaptea de 25 spre 26 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi, împreună cu un poliţist local, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza municipiului Iaşi, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care nu avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi prezenta defecţiuni la sistemul de iluminare.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea autoturismului. Ulterior, conducătorul auto a fost identificat în persoana unei tinere, de 28 de ani, din comuna Răducăneni, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că aceasta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării acesteia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că plăcuţele cu numărul de înmatriculare erau retrase, autoturismul neavând drept de circulaţie pe drumurile publice”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Lasa un comentariu