Șoferii de autobuz și vatmanii nu mai vor să găsească mașini oprite în stații

Reprezentanții Companiei de Transport fac un apel atât la șoferi, cât și la călători. Ei îi roagă pe conducătorii auto să nu mai blocheze stațiile de transport, iar pe călători îi roagă să dea dovadă de înțelegere și să ia atitudine și să raporteze aceste cazuri.

„Timpul suplimentar pierdut de fiecare autobuz pe trasee și amenințarea siguranței călătorilor sunt două dintre cele mai importante probleme provocate de blocarea stațiilor de către șoferii ignoranți.

De multe ori, solicităm pe loc ajutorul Poliției Locale sau al celei naționale. Dacă și tu observi astfel de cazuri, raportează-le de îndată oamenilor legii, pentru a încerca să limităm împreună acest fenomen”, scriu cei de la CTP pe Facebook.

Lasa un comentariu