Simona Halep – Elise Mertens 6-2, 7-5 | Simona s-a impus la WTA Praga! Al 21-lea trofeu din carieră

UPDATE 16:05: Halep – Mertens 6-2, 6-5. Simona se concentrează, nu mai face greșeli și acum are șansa de a servi pentru trofeu, relatează digisport.ro

UPDATE 15:58: Halep – Mertens 6-2, 4-5. Mertens revine și preia conducerea în setul secund. Belgianca este aproape de a câștiga setul cu numărul doi.

UPDATE 15:53: Halep – Mertens 6-2, 4-4. Belgianca egalează în setul secund.

UPDATE 15:49: Halep – Mertens 6-2, 4-3. Numărul 23 WTA câștigă pe propriul serviciu.

UPDATE 15:45: Halep – Mertens 6-2, 4-2. Simona se apropie de câștigarea celui de-al doilea set.

UPDATE 15:41: Halep – Mertens 6-2, 3-2. Break pentru Simona, care preia, din nou, controlul jocului.

UPDATE 15:37: Halep – Mertens 6-2, 2-2: Simona câștigă pe propriul serviciu.

UPDATE: 15:33: Halep – Mertens 6-2, 1-2. Jocul belgiencei a crescut vizibil în ultimele două game-uri. ”S-a săturat să o domine Simona. Schimbă ceva Mertens în acest început de set secund”, a fost comentariul Alexandrei Dulgheru.

UPDATE 15:28: Halep – Mertens 6-2, 1-1. Break pentru belgiancă.

UPDATE 15:22: Halep – Mertens 6-2, 1-0. Simona a ajuns la șapte game-uri câștigate consecutiv.

UPDATE 15:16: Halep – Mertens 6-2. Șase game-uri câștigate la rând de Simona! Numărul 2 WTA a triumfat în primul set după 38 de minute.

UPDATE 15:11: Halep – Mertens 5-2. Belgianca a revenit de la 0-40, dar nu a reușit să câștige game-ul. Simona a reușit să o facă la a șasea tentativă și va servi pentru primul set.

UPDATE 15:02 Halep – Mertens 4-2. Belgianca a fost aproape de un break, dar Simona a reușit în cele din urmă să câștige punctul.

UPDATE 14:56: Halep – Mertens 3-2. Simona reușește să preia avantajul cu un break și jocul ei este din ce în ce mai solid. Românca a ajuns la trei game-uri câștigate consecutiv.

UPDATE 14:52: Halep – Mertens 2-2. Numărul doi mondial câștigă pe propriul serviciu.

UPDATE 14:47: Halep – Mertens 1-2. Primul break și pentru româncă.

UPDATE 14:43: Halep – Mertens 0-2. Belgianca reușește primul break al acestei finale. Început modest pentru Simona.

UPDATE ora 14:40: Halep – Mertens 0-1. Mertens câștigă primul punct al jocului pe propriul serviciu.

UPDATE ora 14:34: Începe meciul dintre Simona Halep și Elise Mertens. Belgianca are primul serviciu.


VIDEO Simona Halep – Irina Begu 7-6 (2), 6-3 | Simona Halep (28 de ani) s-a impus destul de lejer în fața Irinei Begu, deși primul set a fost unul extrem de echilibrat, ba chiar dominat pe alocuri de Begu.

La final, Simona a explicat cum a decurs meciul cu conaționala ei, dar a și prefațat finala de la WTA Praga, cu Elise Mertens (24 de ani, locul 23 WTA).

Primul set a fost unul care se putea încheia altfel, Irina a condus cu 6-5, după care Begu a cerut un time-out medical. ”Cred că da, m-a ajutat acel moment, mai ales că ea a jucat foarte bine, a dat dovadă de cel mai bun tenis al ei. Dar, era și obosită.

N-a fost un supermeci, dar pentru mine este foarte dificil să evoluez contra unei alte românce. Probabil că a fost și mai obosită decât mine în setul al doilea, uneori e bine să joci meciuri mai lungi, alteori nu, dar e bine că s-a terminat așa.

E primul meu turneu după pauză și am un sentiment plăcut”, a spus Simona, după victoria cu Irina Begu.

Legat de finala cu Elise Mertens, care se va juca duminică, 16 august 2020, de la ora 14:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, Halep, care are avantaj la doi în meciurile directe pe zgură, a replicat:

”Orice finală este dificilă, nu contează ce a fost în trecut, contează doar ce va fi mâine.

O să dau tot ce am mai bun, vreau să câștig, dar nu va fi ușor. Vreau să mă recuperez și să mă bucur pentru faptul că voi juca o nouă finală”, a mai spus Simona Halep.

Lasa un comentariu