Sfântul Vasile cel Mare: „Proprie fiinţei umane este comuniunea”

Am vrea să îndreptăm starea de lucruri şi oamenii, precum a îndreptat Vasilie unele lipsuri din timpul său, chemându-i pe moanahi să se nevoiască – nu numai în folosul mântuirii persoanale, ci şi în folosul aproapelui; este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă Biserică, azile şi spitale, în ajutorul celor săraci şi neputincioşi, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească avuţiile lor, ajutându-i pe cei nevoiaşi şi lipsiţi. Ce datorie trebuie să împlinească toţi cei care poartă numele Sfântului Vasile (peste 600.000 de români)… Le spunem: „La Mulţi Ani”, cu gânduri consistente (se opun filosofiei nimicului)…

S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți (Emilia și Vasilie) înstăriți și credincioși (tatăl fiind, în cetate, un dascăl luminat). A trăit între anii 330-379, pe vremea împăratului Constantin cel Mare, până în zilele împăratului Valens (cel care a îmbrățișat interpretarea lui Arie).

Iubitor de învățătură, înzestrat pentru carte, Vasilie și-a îmbogățit mintea prin cercetarea cunoștințelor oferite, rând pe rând, de școlile din Cezareea, apoi din Bizanț, mergând până la Atena (cea mai înaltă școală din timpul său) – acolo unde l-a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie.

A fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei (anul 370), în vremuri delicate pentru Biserică, atunci când Arie și Macedonie izbutiseră să-l câștige de partea lor pe împăratul Valens. Sfântul Vasilie a dus o luptă aprigă, prin scris, prin cuvânt, în scopul luminării creștinătății și apărării dogmei Sfintei Treimi. Și-a atras mânia împăratului, a suferit prigoniri din partea acestuia, pentru apărarea dogmei.

Sfântul Vasilie a îndreptat, deopotrivă, unele lipsuri ale monahismului din timpul său, chemându-i pe cei care, prin legământ, duceau o viață de ascet și trăiau în mănăstiri, să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii persoanale, ci și în folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a întemeiatpe lângă Bisericăazile și spitaleîn ajutorul celor săraci și neputincioși, îndemnându-i pe oamenii înstăriți să-și folosească avuțiile pentru ajutorarea nevoiașilor.

S-a mutat către Domnul la vârsta de 50 de aniîn ziua de 1 ianuarie, plâns de cei care îl iubeau și îl cinsteau pentru bunătatea, pentru înțelepciunea lui. Cei zece ani folosiți ca arhiepiscop în Cezareea Capadochiei au fost îndeajunși pentru a intra în istorie cu (supra)numele de Sfântul Vasile cel Mare

Pe lângă sărbătorile legate de biserică, în procesul de recuperare a spiritualităţii şi a civilizaţiei noastre tradiţionale, un rost adânc dobândesc datinile şi obiceiurile. Mă refer şi la sărăcirea tradiţiilor, la efectul individualismului bolnav asupra sentimentului religios, slăbirea comunicării omului cu realitatea cosmică, apariţia sărbătorilor convenţionale (concepute doar ca prilej de repaos), dar, mai ales, mă interesează ansamblul de concepţiicredinţe, obiceiuridatini care se statornicesc în cadrul unei colectivităţi şi care se transmit din generaţie în generaţie, obiceiurile, rânduielile, felul de a gândide a acţiona sau de a crea preluat de la înaintaşi, ceea ce este tradiţional, „poveştile”, frumuseţea altor vremuri (pe care îndrăznim să le evocăm)

Prezenţa Sfântului Vasile este explicată diferit, prin prisma mitologiei populare.

În unele locurieste considerat a fi chiar numele de botez al lui Isus Cristos, alteori apare ca fiind „primul petrecăreţ”, cel care a iniţiat tradiţia sărbătorii (îi poartă numele); peste tot este celebrat cu mare bucurie.

Prima zi din an este considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice. Tradiţiile care se săvârşeau în această zi marchează începutul, nu doar al unui an nou, dar şi, în mod simbolic, al unui nou ciclu de viaţă.

Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, obiceiurile ce au drept scop uratul revin la domeniul fundamental al vieţii omului simplu de la ţară: muncile agricole, fertilitatea câmpului, roadele bogate etc. Astfel, „Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” şi „Vasilica” sunt cele mai importante texte „magice” care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică: sunt adresate fiecărui gospodar în parte, dar acelaşi conţinut se referă şi se repetă pentru toţi membrii comunităţii. În aceeaşi categorie se integrează şi textele ce urează bunăstare fizică şi materială individului: Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiaţi sănătate şi putere de muncă) .

De 1 ianuarie, există mai multe obiceiuri pentru bunul mers al lucrurilor:

Astfel, prima zi a anului este ziua în care fetele pun punți pentru a visa bărbatul cu care se vor căsători. Punțile sunt făcute din rămurele de măr dulce, construite din două crenguțe (plasate apoi în locuri ascunse). De ele se leagă un mănunchi de busuioc, o pară de argint prinsă cu un fir de ață roșu, un inel, o batistă și un șir de mărgele. Conform tradiției românești, dacă puntea este plină de brumă, atunci fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac. 

Mai avem și un alt ritual vechi, care ne învață că fata care vrea să afle dacă se va mărita în cursul anului sau în anii viitori trebuie să meargă în cotețul porcilor sau în grajdul vitelor; aici va trebui să dea cu piciorul într-un porc sau într-o vită și să rostească următoarele cuvinte: „hui etimp”(anul acesta), „hui atimp”(anul viitor), „hui dincolo deatimp”(al doilea an). Dacă porcul grohăie iar vita se mișcă la prima strigare, atunci fata se mărită în lunile care vin; dacă se mișcă la a doua sau la a treia strigare, atunci fata se va mărita peste un an sau doi.

Un obicei foarte popular, în special printre, copii este „sorcovitul”. În cursul dimineţii, grupuri de copii merg „cu sorcova”. În prezent, aceasta este confecţionată, de obicei, din flori de hârtie, în timp ce, la origine, sorcova era formată din nuiele înverzite. Copiii rostesc urări augurale, în timp ce lovesc, uşor, cu sorcova umărul celui „sorcovit”. Semnificaţia acestui obicei este transmiterea de urări de vigoare şi belşug.

Un obicei săvârşit, colectiv, de grupuri mici sau de cete de feciori, este cel al Dezlegării Anului. Se dezleagă anul şi rodul – colindând pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, insectele şi animalele dăunătoare recoltei etc

De asemenea, feciorii dezleagă şi cununiile, cu un descântec: Slobozim câşlegiile/Să mărităm fetele/Umblaţi, feciori,/Să fie peţitori. Se mai spune că este bine ca primul musafir care îţi intră în casă să fie un bărbat. Cum ţi-a fost musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa vei fi, cu îndestulare ori lipsuri, tot anul. 

Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul şi să aibă spor, există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc şi nicidecum de gaină, pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug. 

La Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul care vine. Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că este bine să bei mult vin (credinţa că atâta vin cât va bea omul în această zi, atâta sânge va avea în obraz în timpul anului); femeile beau şi joacă fusul şi furca, pentru a creşte cânepa peste an…

Lasa un comentariu