Serviciul de Ambulanță Județean a executat 116 misiuni – 46 de transporturi către unități spitalicești

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea: 

  1. Un număr de 1.804 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 139 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. 
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 393 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 11 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 502 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 290 sancţiuni contravenţionale în valoare de 694.756 lei. 
  4. Personal al MAPN a efectuat 10 misiuni – 7 misiuni de patrulare împreună cu echipajele IPJ și 3 misiuni de pază la centrele de carantină utilizând 8 militari și 3 mijloace tehnice. SRPT-Iași au asigurat 2 misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice în incinta Aeroportului Internaționaol Iași cu ocazia decolării a două curse charter către Germania cu lucrători sezonieri, cu 4 cadre militare și 2 auto. 

ISU a efectuat 17 misiuni – 4 misiuni de transport către unitățile spitalicești, 4 transport către spațiile de carantină, 1 misiune de transport probe biologice, 7 misiuni de decontaminare biologică și 1 alte tipuri de misiuni specifice .

IPJ a efectuat 43 de misiuni – 40 misiuni de verificare, respectare masuri/ restrictii la persoane fizice si juridice, paza centre de carantină și 3 misiuni de însoțire la centrele de carantină. 

IJJ a efectuat 27 misiuni – 4 misiuni de însoțire autoturisme în spațiile de carantină, 19 misiuni de pază la spații de carantină, 2 misiune cooperare în zona unităților spitalicești și 2 misiuni de cooperare cu Aeroportul Iași.                                                                           

  1. Serviciul de Ambulanță Județean a executat 116 misiuni – 46 de transporturi către unități spitalicești, 2 transporturi către spaţiile de carantină, 7 transporturi de probe biologice, 54 decontaminări biologice şi 7 alte misiuni specifice). 

De asemenea, prin echipele sale, DSP Iași a efectuat 30 misiuni – 8 misiuni de recoltare probe biologice, 6 anchete epidemiologice, 10 evaluări centre de carantină și 6 acțiuni de primire persoane în carantină.

CJPC a desfășurat 4  acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor din Ordonanțele Militare, fiind  întocmite 4 procese-verbale de constatare a contravenției, prin care au fost aplicate 4 avertismente.                                   

  1. La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern privind completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

           Documentul vizează introducerea unui număr de 31 molecule inovative în lista de medicamente gratuite şi compensate destinate pacienţilor cu boli cardiace cronice, afecţiuni oncologice, hepatice cronice şi ciroze, afecţiuni oftamologice, boli endocrine, colagenoze majore care sunt trataţi în cadrul programelor naţionale de oncologie, de boli neurologice, diabet zaharat, de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever.

           Din cele 31 de molecule, un număr de 18 sunt incluse condiţionat, în baza contractelor cost volum în baza contractelor cost volum rezultat încheiate. Valoarea maximă a acestor contracte urmează a fi suportată din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) şi este de 510.327.433, 87 lei pe perioada de 12 luni de derulare a acestora. Pentru cele 8 medicamente orfane sau care se adresează unor stadii evolutive ale unor boli pentru care sunt singura alternativă terapeutică, impactul bugetar pentru 12 luni de tratament neîntrerupt este de maxim 69.856 mii lei şi va fi suportată tot din bugetul FNUASS.

           „Continuăm procesul de creştere a accesului pacienţilor la tratamente de ultimă oră prin extinderea listei de medicamente compensate şi gratuite. În prezent, în situaţia pandemiei COVID19, bolnavii de cancer şi cei afectaţi de boli rare sunt cunoscuţi ca fiind vulnerabili faţă de infecţiile virale de tip gripal. Se estimează că riscul de a fi internat este de 4 ori mai mare, iar riscul de deces este de 10 ori mai mare. Ca urmare, este importantă introducerea unor molecule invoative pentru tratarea afecţiunilor de care suferă. Mai mult, astăzi am introdus şi 8 molecule aferente afecţiunilor oncologice, bolilor endocrine şi metabolice, bolilor rare – Mucopolizaharidoza Tip IVA şi Limfangioleiomiomatoză care sunt ultima sau singura alternativă terapeutică pentru aceste afecţiuni rare”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

           Hotărârea de Guvern intră în vigoare la 1 iunie 2020.

      7. La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărârea Guvernului privind aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2020.

           Prin acest act normativ se aprobă plata cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice cu instituţii similare internaţionale, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică, în valoare de aproximativ 41 mii lei (echivalentul a 8.295 euro), sumă care se suportă din bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii pentru anul 2020.

           În acest fel se asigură accesul la baza de date internaţională cu donatorii de celule stem hematopoietice a organizaţiei „Search &, Match Service”, menţinerea acreditării de către Federaţia Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, precum şi menţinerea statutului de membru al Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă precum şi a Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă.

           Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (RNDVCSH) a fost înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr 760/2009.

           În România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evolutie severa, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, sunt destul de scăzute în absenţa Registrului.

           Pentru a da o şansă de vindecare acestor pacienţi, s-a decis organizarea unei instituţii care să poată gestiona o bază de date privind persoanele fizice, care şi-au dat acceptul de a dona celule stem pentru tratamentul unor pacienti cu hemopatii maligne.

           Până în prezent sunt peste 69 500 donatori voluntari înscrişi în Registrul Naţional al donatorilor voluntari de cellule stem hematopoetice, 251 pacienţi transplantaţi şi 26 pacienţi în aşteptarea unui donator.

      8. Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fac un apel către cetaţeni să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare. 

     9. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

      10.  La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,         este: 0232.256.265.

      11. Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa.   Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.

Lasa un comentariu