Semnal de alarmă tras de un consilier județean în legătură cu Centrul Expozițional „Moldova“

Liderul consilierilor județeni liberali ieșeni, Romeo Vatră, încearcă într-o postare pe pagina sa de Facebook să găsească niște răspunsuri la întrebarea „De ce complexul expozițional Moldova este in paragina?“ și să caute niște soluții.

„Al doilea centru expozițional după Romexpo, cel puțin așa era când a fost construit, se află la Iași, are un nume pompos, dar are o soartă nefericită, pentru că a fost copilul nimănui timp de 9 ani, chiar dacă a avut doua mame, Consiliul Local și cel Județean.

Mai există un proiect partajat între cele două administrații, Tehnopolis, aflat în apropierea Centrului Expozițional. Construit cu scopul de a fi un parc tehnologic, un loc al colaborării între universități, mediul de afaceri și administrație, a sfârșit prin a fi un simplu spațiu de birouri, o banală afacere imobiliară. De când s-a mutat și Vama acolo, lucrurile s-au stabilizat, profitul fiind garantat.

Revenind la acest centru expozițional, care în loc să fie un fanion pentru promovarea Iașului, a ajuns o rușine pentru administrația locală, fiind un subiect preluat de toate televiziunile, aș vrea să remarc faptul că au existat două tentative de a îl resuscita. Prima a fost făcută în mandatul trecut, când s-a încercat să fie dat în administrare privată, dar nu a ofertat nimeni, a doua tentativă a fost în acest mandat, când s-a depus un proiect pentru finanțare europeană de realizare acolo a unui centru de transfer tehnologic, de implementare a soluțiilor SMART în administrația publică. În mod cu totul surprinzător, acest proiect nu a reușit să obțină finanțarea. În acest moment, am ajuns la situația în care consider că se impune o discuție serioasă despre această investiție în Consiliul Județean.

Acum două luni, Consiliul Local și cel Județean au divorțat, făcând ‘partaj’ la Tehnopolis și centrul expozițional. Tehnopolis a revenit Primăriei, iar centrul expozițional CJ-ului. Când am aprobat în CJ acest ‘partaj’, am atras atenția că Primăria rămâne cu o investiție profitabilă, iar noi cu ditamai problema.

Intenția conducerii CJ, devoalată la o altă ședință, este de a muta sediul Bibliotecii Județene acolo. O mutare greșită, aș spune eu, confirmată subtil și de directorul bibliotecii, care a afirmat în comisii că pentru bibliotecă există norme speciale cu privire la greutatea pe care trebuie să le suporte planșeele și cu privire la condițiile propice care trebuiesc asigurate pentru stocarea de carte. Am fost de acord cu această poziție și am spus că nu putem lua în calcul mutarea Bibliotecii Județene «Gh. Asachi» într-o clădire în care apa de ploaie băltește, există infiltrații și mucegai.

Bun. Atunci ce e de făcut acolo? CJ are acum 100% din acest centru acum și nu mai poate amâna o soluție din cauza stării avansate de degradare. 9 milioane de euro aruncați pe apa sâmbetei.

Ironia sorții este că acest centru expozițional și de afaceri a fost construit de Simirad, un om pentru care oamenii de afaceri erau dușmani de clasă. Normal că nu a știut ce să facă cu el.

În opinia mea, unul din factorii care au concurat la stadiul în care ne aflăm acum este faptul că nu a existat o entitate distinctă, spre deosebire de Tehnopolis, sub forma unei societăți, asociație sau chiar departament în cadrul CJ, de administrare a activității în acest centru. Cine din CJ să organizeze târguri și expoziții ? Cine să gestioneze spațiile de conferințe, să gândească evenimente și să implementeze proiecte în colaborare cu mediul de afaceri local? CJ-ul are un protocol de colaborare cu Camera de Comerț de doi ani, dar de atunci și până acum nu știu să fi avut vreo acțiune făcută în comun pe baza acelui protocol. Deci, cu actuala stuctură, cu actuala conducere, cu actualul know-how în domeniu, fără o schimbare serioasă de paradigmă, nu există posibilități de a revitaliza al doilea centru expozițional din țară. În alte județe există astfel de centre care funcționează foarte bine.

Ce e de făcut?

Lasa un comentariu