Se redeschide spitalul mobil Leţcani? Toţi oficialii asigură că da

„Începând de mâine (marţi, n.r.) vor fi iniţiate toate procedurile pentru redeschiderea spitalului mobil în cel mai scurt timp posibil“, a declarat Costel Alexe, preşedintele CJ, la finalul unei întâlniri cu prefectul, cu reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase şi cu cei ai Asociaţiei Euronest.

Reuniunea marchează expirarea termenului acordat în aceeaşi formulă pe 19 martie pentru remedierea deficienţelor identificate în urma controalelor Ministerului Sănătăţii şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Prioritatea noastră acum este să redăm cât mai repede spitalul circuitului medical şi pacienţilor, aşa cum a fost intenţia de la bun început. În urma discuţiilor de astăzi (ieri, n.r.), am convenit cu fiecare parte implicată să îşi ia angajamentul pentru ceea ce ţine de competenţa sa. Spitalul de Boli Infecţioase se va asigura de calitatea actului medical, în timp ce Euronest, proprietarul spitalului, îşi ia angajamentul că unitatea este complet funcţională din punct de vedere tehnic şi că nu prezintă niciun risc pentru pacienţi ţi pentru buna desfăşurare a activităţii cadrelor medicale“, a mai spus şeful CJ.

„Pentru reluarea activităţii la Spitalul modular, e necesar ca Spitalul de Boli Infecţioase să ne solicite acest lucru. Atunci când proprietarul spitalului, reprezentat de d-na Alina Popa, va confirma că toate condiţiile de siguranţă a instalaţiilor sunt îndeplinite, Spitalul de Boli Infecţioase va solicita reluarea activităţii în secţia exterioară Leţcani“, a confirmat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, concluziile întâlnirii de ieri de la Casa Pătrată.

„Ne-am asumat că totul este în regulă la Spitalul Leţcani încă din 19 martie, când am informat factorii implicaţi cu privire la remedierea aspectelor sesizate în raportul Corpului de control al Ministerului Sănătăţii. Ne vom asuma din nou acest lucuri, pentru că, din punct de vedere tehnic, Spitalul mobil este perfect funcţional“, a declarat, la rândul ei, Alina Popa, directorul Euronest.

Ea a admis că unele chestiuni tehnice se pot rezolva repede, respectiv partea legată de oxigen, scrie ziaruldeiasi.ro.

„În privinţa alimentării cu energie electrică, pentru a preveni fluctuaţiile de tensiune, a instalat în toate saloanele pentru pacienţi UPS-uri. Nu vor mai fi variaţii de genul celor care făceau să sară siguranţele“, a conchis directorul Asociaţiei Euronest, cea care deţine spitalul amplasat în incinta Centrului TransAgropolis.

Lasa un comentariu