Sărbătoarea liliacului (8-9 mai 2021) la Iaşi

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi organizează o serie de evenimente cultural-artistice, cu ocazia Sărbătorii Liliacului, marcată, anual, în prima duminică din luna mai.

Astăzi şi mâine, la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, au loc conferinţe, expoziţii şi ateliere de scriere creativă, care amintesc de marele scriitor şi de admiraţia sa faţă de această floare.

În data de 8 mai 2021, va avea loc inaugurarea expoziției „Povestiri pescărești”. În casa din Copou, unde scriitorul primea uneltele și accesoriile de pescuit comandate din catalogul Hardy la care era abonat, sunt prezentate vizitatorilor imagini și instantanee fotografice care conturează dimensiunea pasiunii lui Mihail Sadoveanu pentru pescuit. Curatoriată de Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf MNLR Iași, expoziția va rămâne deschisă publicului până la sfârșitul lunii mai, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00-17.00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).

Tot sâmbătă, va avea loc atelierul de scriere creativă „Povestiri cu final deschis”, de la ora 11:00. Ioana Leontioaia, Iunia Ștefan și Cătălin-Mihai Ștefan, educatori muzeali MNLR Iași, se vor întâlni cu liceeni ieșeni. Pentru început, vor realiza un ghidaj naiv în încăperile Muzeului „Mihail Sadoveanu”. Vor urma diverse exerciții care vor pregăti participanții să găsească finaluri potrivite pentru mai multe povestiri, la care vor primi feedback de specialitate. La finalul atelierului, educatorii muzeali au pregătit un exercițiu de terapie prin artă, de decorare a lucrărilor literare cu simbolul Vilei cu turnișor pătrat de la Copou: liliacul. 

În data de 9 mai 2021 se va lansa o nouă pagină în cadrul platformei online eArhivă. Proiectul își dorește să faciliteze accesul la patrimoniul cultural național, prin punerea la dispoziție a unor materiale din Arhiva MNLR Iași. Pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro, toți cei interesați vor avea acces la pagina lui Mihail Sadoveanu, cuprinzând biografia scriitorului și documente din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

În aceeași zi, publicul interesat este invitat să asiste la conferința „Contribuții documentare privind familia Sadoveanu”, susținută de prof. Anișoara Trincă-Buruiană, membră a Filialei Iaşi a Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie și autoare a diverse studii de specialitate. Cei interesați să participe la conferință sunt așteptați pe 9 mai, începând cu ora 12:00, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” Iași. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentele se vor desfășura cu respectarea strictă a regulilor de prevenire și combatere a pandemiei de COVID-19: triaj observațional, termoscanare, dezinfectare, purtarea corectă a măștii de protecție, respectarea distanțării fizice.

Lasa un comentariu