Sărbătoarea Diasporei 2021 – Iașul este acasă!

În mod tradițional, luna august este considerată Luna Diasporei, aceasta fiind perioada din an care aduce acasă cei mai mulți români plecați peste hotare.

În acest context, Primăria Municipiului Iași, prin Biroul Diaspora, şi alături de alte instituţii organizează numeroase manifestări dedicate ieșenilor plecați peste hotare, acestea fiind grupate sub genericul „Sărbătoarea Diasporei 2021 – Iașul este acasă!”.

Programul evenimentelor este unul foarte variat, fiind conceput în așa fel încât să acopere cât mai multe domenii de interes pentru toți cei care simt că Iașul reprezintă casa lor, indiferent de distanța care-i separă de locul natal.

Program Sărbatoarea Diasporei 2021– Iașul este acasă!

25 Iulie – 15 August:
Proiect educațional în parteneriat cu Asociația Teach for Romania – Academia Copiilor

18 Iulie – 31 August:
Expoziție Regina Maria soră medicală pentru soldații răniții pe front și bolnavii de tifos, proiect al Serviciului Coordonare Programe Culturale
Locație: holul Palatului Roznovanu (Primăria Municipiului Iași)

1 August:
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Adi Cristi
Muzica spectacolului: Radu Mihoc
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00
Corul Marii Uniri al Ateneului din Iași
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 20.00

7 August
Activități pentru copii – Boo Party!
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 16.00 – 19.00
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Valeriu Stancu
Muzica spectacolului: Adi Gigeuc
Actor Laura Bilic
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00

Corul Episcopiei Romano- Catolice de Iași
Locație și ora: Episcopia Romano-Catolică de Iași ora 19.00

8 August:
Activități pentru copii – Boo Party!
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 16.00 – 19.00
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Cassian Maria Spiridon
Muzica: Adi Gigiuc
Actor Laura Bilic
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00

Corul Academic „Byzantion” Iași
Locație și ora: Catedrala Mitropolitană din Iași ora 19.00

11-15 August:
Serile Filmului Românesc – Ion Caramitru – festival de film românesc

14 August:
Activități pentru copii – Boo Party!
Locație și ora: Parcul Expoziției ora 18.00 – 21.00
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Nichita Danilov
Muzica spectacolului: Adi Bezna
Actor Laura Bilic
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00
Corul Musica Viva
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 20.00

15 August:
Activități pentru copii – Boo Party!
Locație și ora: Parcul Expoziției ora 18.00 – 21.00
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Daniel Corbu
Muzica spectacolului: Adi Bezna
Actor Laura Bilic
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00

Corul Angeli Junior
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 20.00

21 August:
Activități pentru copii – Boo Party!
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 16.00 – 19.00
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Nicolae Panaite
Muzica: Adi Bezna
Actor Catinca Tudose
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00
Palatul Copiilor Iași – Muzică și Dans
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 20.00

22 August:
Activități pentru copii – Boo Party!
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 16.00 – 19.00
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Valentin Talpalaru
Muzica spectacolului: Adi Bezna
Actor Catinca Tudose
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00
Palatul Copiilor Iași și Corul de copii Mini Angeli
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 20.00

27 August:
Târg de Locuri de Munca – organizat în parteneriat cu AJOFM
Locație: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11, ora 10.00 – 18.00

28 August:
Activități pentru copii – Boo Party!
Locație și ora: Parcul Expoziției ora 18.00 – 21.00
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Aurel Ștefanachi
Muzica: Cezar Popescu
Actor George Marici
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00
Corul Floralia
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 20.00

28-29 August:
Ziua Porților Deschise la sediul ReStart Home din Iași

29 August:
Activități pentru copii – Boo Party!
Locație și ora: Parcul Expoziției ora 18.00 – 21.00
Acasă pentru cei plecați! – program de poezie și muzică propus de casa de Cultură M. Ursachi din Iași
Poezie: Emilian Marcu
Muzica: Cezar Popescu
Actor George Marici
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 19.00
Corul de Copii al Municipiului Iași de la Ateneul din Iași
Locație și ora: Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt ora 20.00

Lasa un comentariu