România va avea 37 de trenuri electrice noi pentru transportul de călători

​Compania Alstom Ferroviaria SpA (parte a grupului european Alstom) a fost desemnată joi câștigătoarea licitației pentru achiziția a 37 de trenuri electrice noi pentru transportul de călători, de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Sunt primele trenuri electrice pe care România le va avea, în afara de cele trei care au fost produse la Craiova și sunt operate de Softrans. Oferta financiară a societății Alstom Feroviaria S.p.A. a fost de 1.3 miliarde lei fără TVA.

Țările din jur au trenuri electrice moderne, România a rămas mult în urmă și licitațiile au întârziat cu anii.

Noile trenuri ale României urmează să fie utilizate pe următoarele rute electrificate ale rețelei CFR SA

București Nord – Constanța

București Nord – Brașov – Arad – Timișoara

București Nord – Brașov – Cluj

Brașov – Deda – Cluj

București Nord – Brașov

București Nord – Iași

București Nord – Suceava

București Nord – Galați

București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria

București Nord – Craiova – Timișoara – Arad

Cluj – Timișoara

Cluj – Suceava – Iași

Cele 37 trenuri (20 provenind din contractul de bază și 17 din activarea opțiunii suplimentare), vor fi primele trenuri electrice cumpărate de România, alăturându-se celor trei trenuri electrice Hyperion produse în țară, la Craiova, și achiziționate de operatorul privat Softrans.

Trenurile electrice (RE-IR) au o capacitate de transport de peste 300 persoane/tren, la o viteză maximă de circulație de 160 km/h. Pentru asigurarea calității vehiculelor, trenurile sunt cumpărate cu servicii de reparații incluse, pe minimum 15 ani.

Prin finalizarea procedurii de achiziție publică, CFR se apropie de momentul introducerii în circulație a primului lot consistent de trenuri de la achiziția faimoaselor Săgeți Albastre de la începutul anilor 2000, transmite Ziarul de Iași.

Citește și Protest și la compania de transport public din Galați

Lasa un comentariu