“Robert de Niro”, prins cu o sacoşă de droguri puternice pe stradă la Iaşi

Ieşeanul care în urmă cu zece ani i-a furat identitatea lui Robert de Niro pentru a face fraudulos credite a fost eliberat din puşcărie şi s-a apucat de trafic de droguri. Însă, din câte se pare, nu i-a mers nici cu asta.

Sorin Bulgaru a fost prins luni seara de către poliţiştii şi procurorii ieşeni în timp ce încerca să facă o tranzacţie de vânzare a unei cantităţi mari de ecstasy în municipiul Iaşi. Oamenii legii erau cu ochii pe el de ceva timp, şi l-au săltat chiar în timp ce mergea pentru a încheia tranzacţia.

Sorin Bulgaru avea la el 1.373 de comprimate ecstasy, iar în apartamentul lui din cartierul Nicolina, în care locuia singur, poliţiştii au mai găsit încă 15 grame de fragmene de pastile ecstasy cât şi un telefon mobil. El fusese eliberat condiţionat, deci abia ieşise din puşcărie, scrie ziaruldeiasi.ro.

“În cauză s-a stabilit faptul că inculpatul B.S. a deţinut în vederea comercializării o cantitate mare de comprimate de tip ecstasy (MDMA) şi ar fi fost interesat de identificarea unor posibili clienţi cărora să le poată comercializa engros. La data de 8 iunie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpatului B.S. în timp ce acesta deţinea asupra sa un număr de 1.373 de comprimate ecstasy pe care intenţiona să le comercializeze”, se arată în comunicatul DIICOT Iaşi.

În anul 2011, Sorin Bulgaru, alias “Robert de Niro”, fusese condamnat la 9 ani de închisoare pentru fals, uz de fals şi înşelăciune deoarece că împreună cu un alt “amic” au falsificat o carte de identitate pentru a face credite bancare.

Cei doi au imprimat fotografia actorului Robert de Niro pe o carte de identitate, iar angajaţii multor bănci nu şi-au dat seama de situaţia hilară, mai ales că adresa de domiciliu a actorului figura în cimitirul Eternitatea din Iaşi, inclusiv parcela, iar în dreptul părinţilor erau trecuţi Madona şi Anthony.

Printre altele, cei doi convingeau oameni nevoiaşi să meargă la bancă pentru a solicita diverse împrumuturi, prejudiciul total identificat de oamenii legii la momentul respectiv fiind de aproximativ 60.000 de euro. Ieri, Sorin Bulgaru a fost prezentat judecătorilor, iar aceştia au decis să îl aresteze pentru 30 de zile, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

Lasa un comentariu