Redeschiderea spitalului mobil de la Lețcani, amânată

Spitalul Modular de la Lețcani nu se va redeschide joi, 21 ianuarie, ne-a informat managerul interimar al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Florin Roșu.

El ne-a declarat că, din cauza incidenței scăzute a cazurilor de COVID-19 în județul Iași, se continuă procedurile de igienizare demarate în urmă cu cinci zile, noteaza radioiasi.ro.

Florin Roșu a adăugat că, în momentul de față, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași sunt suficiente locuri libere pentru noii pacienți infectați cu SARS-CoV-2.

Referindu-se la aparatura necesară pentru asigurarea stabilității furnizării curentului electric, Florin Roșu ne-a spus că Agenția Euronest, proprietara spitalului de la Lețcani, a demarat procedurile necesare de achiziționare și montare a respectivelor stabilizatoare.

În urma măsurătorilor efectuate s-a concluzionat că întrega comună Lețcani înregistrează fluctuații mari în rețelele de furnizare a energiei electrice.

Lasa un comentariu