PSD Iași: „Nu luăm bani de la spitale, să îi dăm pentru sala de sport de la Schitu Duca. Prioritatea noastră este sănătatea ieșenilor!”

Răspunsul președintelui Consiliului Județean și al PSD Iași cu privire la intervențiile publice, de ieri, ale unor politicieni despre alocarea sumei de 2 milioane de lei pentru cofinanțarea lucrărilor la sala de sport din comuna Schitu Duca.

„Nu luăm bani de la spitale, să îi dăm pentru sala de sport de la Schitu Duca. Prioritatea noastră este sănătatea ieșenilor!”

Am asistat ieri la un adevărat tir de acuzații venite de la o serie de politicieni locali fără nici o realizare pentru ieșeni. Inițial nu am vrut să intru în polemică, însă virulența acuzațiilor mă determină să fac următoarele precizări:

  1. În ședința Consiliului Județean de ieri, prin proiectul de rectificare a bugetului, s-au suplimentat fondurile alocate spitalelor din subordine cu suma de 12,5 milioane lei. O bună parte din fonduri va fi utilizată pentru medicamente, materiale sanitare și reactivi. Numai la Spitalul de Pneumoftiziologie, suma de 400.000 lei a fost alocată strict pentru lupta împotriva coronavirusului. De asemenea, Spitalului de Boli Infecțioase i s-a alocat o sumă de 1,1 milioane lei. Reasigur ieșenii că spitalele din subordinea Consiliului Județean au beneficiat în acest an de un buget record, acoperind în totalitate necesarul de funcționare în condiții normale. Criza provocată de coronavirus a condus la efectuarea unor cheltuieli suplimentare, mai ales având în vedere specificul regional al unităților medicale ieșene. Să nu uităm că locuitorii din întreaga Moldovă sunt direcționați la Iași, inclusiv pentru diagnosticarea și tratarea coronavirusului. Din acest motiv am solicitat deja fonduri guvernamentale, dar nu am primit până în acest moment, nicio sumă. În continuare, funcționăm și ne gospodărim cu forțe proprii. Oricum, în acest moment, nu finanțarea reprezintă problema spitalelor, ci lipsa furnizorilor și deficitul de materiale sanitare și echipamente de pe piață.
  • Am tratat și voi trata cu seriozitate și celeritate orice solicitare de finanțare venită din partea comunităților locale, mai ales a celor din mediul rural. În timpul ședinței, am primit o astfel de inițiativă de la colegii social-democrați care a fost discutată în plen ca amendament la proiectul de rectificare a bugetului. Nu puteam să refuz un proiect prin care în Iași ar putea să ajungă aproape două milioane de euro, fonduri nerambursabile, destinați copiilor și tinerilor dintr-o comunitate rurală. Ne aflăm pe de o parte într-o avansată criză de sănătate publică, dar și într-o criză economică. Asigurarea derulării unor investiții înseamnă adevărate guri de oxigen pentru mediul de afaceri. Nu cred că ar fi fost responsabil din partea mea să nu analizez posibilitatea de a derula lucrări cu fonduri nerambursabile. De aceea, decizia mea a fost ca în cazul în care identificăm fonduri disponibile și avem cadrul legal necesar să putem finanța acest obiectiv al comunității locale din Schitu Duca.
  • În urma discuțiilor purtate în cursul acestei dimineți cu departamentele de specialitate din cadrul Consiliului Județean (Economic și Juridic) s-a ajuns la concluzia că nu se pot aloca acești bani, în forma propusă, prin amendamentul de rectificare a bugetului.
  • Mulțumesc tuturor celor care dau dovadă de spririt civic și în această perioadă grea pentru români au donat bani pentru a suplimenta fondurile deja alocate spitalelor din subordinea Consiliului Județean și care se află în linia întâi în ceea ce privește lupta împotriva Coronavirusului. Apreciez orice astfel de demers care contribuie la îmbunătățirea sănătății ieșenilor.
  • Fac un nou apel către oamenii politici. Să nu uite că suntem în Postul Mare și într-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere social și economic. Nu este momentul să exploateze politic un subiect precum pandemia de coronavirus, mai ales pe baza unor informații care nici măcar nu sunt reale. Dezinformările, manipularea se vor întoarce împotriva lor. Trebuie să dăm dovadă de unitate, de bună credință și să fim alături de semenii noștri aflați în situații dificile!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

#oamenidebunăcredință

Lasa un comentariu