Primele contracte pentru autostrada A7 Moldova. Vor începe lucrările pentru tronsonul Ploiești-Buzău

Un obiectiv extrem de important pentru milioane de români, asumat de PSD, este mai aproape de realizare. Am participat la semnarea primului contract de execuție (tronsonul de 28,35 km dintre Mizil și Pietroasele) din autostrada Moldovei alături de Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor și infrastructurii, Cătălin Urtoi, consilierul ministrului transporturilor și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, dar și o serie de autorități locale.

Munca din ultimele 6 luni a colegilor mei social-democrați din Guvern își arată roadele. Ministrul Sorin Grindeanu a reușit să impulsioneze la maxim procedurile pentru începerea efectivă a lucrărilor și pentru absorția banilor europeni alocați în PNRR pentru această autostradă.

Lucrările pe tronsonul Mizil – Pietroasele vor dura 20 de luni. În total sunt 13 tronsoane de construit, cu o lungime totală de 320 de km. Toate contractele de execuție ar trebui semnate până la finalul anului viitor, potrivit jaloanelor din PNRR, dar ministrul Transporturilor are ambiția să încheie această procedură cu un an mai devreme, până la finalul lui 2022.

Tot azi, CNAIR a semnat și contractul de finanțare din PNRR, pentru întreg segmentul Ploiești-Buzău care este parte componentă a A7. Finanțarea de 3,8 miliarde de lei, fără TVA, pentru cei 63 de km de autostradă dintre Ploiești și Buzău vor fi asigurați prin PNRR.

Autostrada Moldovei este prima autostradă din România care se va adapta cât mai mult normelor europene de mediu. Va avea amenajate pe traseu 24 de spații destinate încărcării autoturismelor electrice; vor fi plantate 65 de loturi de perdele forestiere anti-înzăpezire pe o lungime totală de peste 63 de km și pe o suprafață de 160 de hectare, iar drumurile tehnologice vor putea fi folosite și ca piste pentru biciclete.

(Sursa: Comunicat de presă Maricel Popa, senator PSD Iași)

Lasa un comentariu