Președintele Consiliului Județean: Să nu pierdem credința și încrederea în Dumnezeu!

Întâmpinăm sfintele sărbători de Paște din acest an într-o situație cu care nu am fost obișnuiți. În ultimele săptămâni, viețile ni s-au schimbat brusc și radical. Ne-am trezit izolați de prieteni și de rude, închiși într-un cerc din ce în ce mai restrâns, forțați de împrejurări să ne gândim în primul rând la noi înșine. 

Epidemia cu care se confruntă întreaga lume ne obligă să marcăm Învierea Domnului în solitudine, departe de cei dragi și îngrijorați de viitorul ce ne așteaptă. Epidemia ne izolează unul de celălalt, ne închide în case, ne schimbă prioritățile și preocupările. 

În acest an nu vom putea lua lumina Învierii de la sfânta Biserică, dar îl vom regăsi, ca întotdeauna, pe Iisus în inimile noastre și alături de noi. Învierea înseamnă speranță. Este biruința vieții asupra morții. Oricât de puțini ne vom strânge în jurul mesei de Paște, în capul ei se va afla Iisus Hristos, așa cum cu smerenie citim și în Sfânta Evanghelie: „unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”.

Trebuie, mai mult ca oricând, să avem încredere în Dumnezeu că putem trece peste această grea încercare. Noi, ca administrație publică județeană, facem totul pentru ca spitalele să dispună de toate cele necesare, pentru ca seniorii să nu se simtă singuri în casele lor, iar copiii aflați în grija Consiliului Județean să se poată bucura în siguranță de minunea Învierii Domnului. 

Vă mulțumesc, dragi ieșeni, pentru spiritul de solidaritate de care ați dat dovadă și ați venit în sprijinul spitalelor și al medicilor aflați în linia întâi a acestei lupte, eroii neobosiți ai acestor zile. Am arătat cu toții că, dincolo de profesiune, de opțiuni politice sau orice altă ideologie, mai presus de orice, suntem oameni. 

Am convingerea că totul va fi bine și că Iașul își va recăpăta cât de curând spriritul și farmecul care l-au făcut celebru și atât de iubit în țară și nu numai.

Dumnezeu să ne binecuvânteze!

Hristos a Înviat!

Lasa un comentariu