Președintele CJ Iași, despre spitalul mobil: Avem foarte multe piedici

Doar 3 din cei 20 de specialiști turci au primit viză din partea statului român pentru a monta la Iași spitalul mobil Covid.

Anunțul a fost făcut public de președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, care a precizat că la mijloc sunt interese politice pentru ca spitalul să nu fie montat.

”Din cei 20 de specialiști care ar fi trebuit să vină la Iași, doar trei au primit viză. Vă dați seama că, dacă erau 20, în 3 – 4 zile spitalul era montat. Avem toată aparatura medicală la spital. Mai sunt de primit câteva containere care se află pe drum și vor sosi. Avem foarte multe piedici. Sunt foarte multe cazuri de pacienți pozitivi, dar pe unii nu îi interesează, a spus Maricel Popa.

Investiţia se cifrează la 13,5 milioane de euro, sumă alocată de Consiliile Județene Neamț și Iași, scrie radioiasi.ro.

Spitalul are o capacitate de 250 de paturi, dintre care 100 de paturi sunt pentru Terapie Intensivă.

Lasa un comentariu