Premierul Spaniei vrea prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat sâmbătă că vrea să prelungească starea de urgenţă pentru „aproximativ o lună”, astfel încât aceasta să dureze până la finalul ieşirii progresive din izolare a ţării, la finele lui iunie, relatează Agerpres.

Starea de urgenţă din Spania, decretată la 14 martie din cauza pandemiei de COVID-19, a mai fost prelungită de câteva ori şi va trebui să se încheie la 24 mai. În baza ei, guvernul şi-a putut asuma mai multe competenţe, având în vedere nivelul ridicat de descentralizare al Spaniei, şi a putut inclusiv limita circulaţia persoanelor, în cadrul unora din cele mai drastice restricţii aplicate pe plan global, potrivit digi24.ro

Noua prelungire mai trebuie însă aprobată de Camera deputaţilor, unde guvernul este minoritar şi opoziţia de dreapta a refuzat să participe la vot data trecută.

Spania, care este şi una din ţările cele mai afectate din lume de pandemie, cu peste 230.000 de contaminări confirmate şi peste 27.000 de decese atribuite contaminării, a lansat luni ieşirea progresivă din izolare în jumătate din ţară, prima fază incluzând între altele redeschiderea teraselor şi a restaurantelor şi autorizarea reuniunilor familiale sau între prieteni cu maximum 10 persoane. De luni, restricţiile vor fi ridicate şi în alte regiuni.

Regiunea Madrid, o mare parte din regiunea învecinată Castilia şi Leon, precum şi Barcelona rămân deocamdată în izolare strictă, iar guvernul de dreapta din regiunea Madrid şi municipalitatea au denunţat o decizie politică.

În plus, în pofida interzicerii reuniunilor, de circa o săptămână au loc proteste în stradă împotriva guvernului.

În alocuţiunea de sâmbătă, Sanchez i-a îndemnat din nou pe spanioli să se relaxeze „cu cea mai mare prudenţă”, insistând că „riscul se menţine, virusul nu a plecat şi ameninţarea este reală”.

Totuşi, numărul deceselor anunţate sâmbătă de COVID-19 în Spania în ultimele 24 de ore a fost de 102, cel mai mic din ultimele două luni.

Lasa un comentariu