Orban: Am trecut de 233 de semnături pentru moțiune. Cel mai probabil, va fi depusă luni

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că sunt peste 233 de semnături pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, care, cel mai probabil, va fi depusă luni.

„Negocierile se vor finaliza în jurul zilei de joi, cam până la ora 12.00 – 13.00 avem programate întâlniri, şi vom fi pregătiţi să anunţăm oficial rezultatul acestor discuţii. Mai avem negocieri programate cu parlamentari individuali. (…) Mai sunt câteva semnături de obţinut din zona respectivă. (…) Astăzi sunt şi mai optimist decât ieri. Am trecut de 233 de semnături. (…) Cel mai probabil, moţiunea va fi depusă luni. Cel mai probabil se va dezbate şi se va vota pe data de 7 sau 8 octombrie”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Preşedintele PNL a precizat că numele celor care au semnat moţiunea vor fi făcute publice la momentul depunerii acestui document în Parlament.

El a subliniat că s-a dorit strângerea a 233 de semnături ca „angajament pentru votarea moţiunii de cenzură”.

„Ca să avem o garanţie suplimentară că acest Guvern va cădea”, a adăugat liderul PNL.

Orban şi-a exprimat speranţa că textul moţiunii de cenzură va fi aprobat până miercuri de către toţi partenerii.

Ludovic Orban a mai susţinut că sunt mai multe dezvoltări posibile în situaţia în care moţiunea de cenzură va fi adoptată şi a precizat că liberalii pledează pentru alegeri anticipate.

(Sursa: Agerpres)

Lasa un comentariu