Ion Iliescu a ieșit din nou cu declarații. Avertisment pentru autorități.

După o lungă perioadă de absență în spațiul public, fostul președinte al României Ion Iliescu a revenit în atenția românilor. El a venit cu un mesaj adresat cu ocazia Zilei Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Fostul președinte comentează importanța protecției oferite de acest organism. Declarațiile fostului șef de stat român au fost făcute cu referire la Traian Băsescu. Acesta din urmă nu mai poate beneficia de serviciile SPP, ca urmare a colaborării cu Securitatea.

„Înființarea, în urmă cu 32 de ani, a Serviciului de Protecție și Pază era unul dintre pașii necesari pentru edificarea unui sistem instituțional al siguranței naționale. Decizia a fost în acord cu noile valori și principii, proclamate în documentul fundamental al Revoluției Române”. Declarația îi aparține lui Ion Iliescu. Acesta a mai explicat că serviciul are funcții asemănătoare cu ale instituțiilor occidentale.

Ion Iliescu bate obrazul celor care se îndoiesc de importanța SPP

Declarația face referire la circumstanțele în care Traian Băsescu a rămas fără protecția oferită de SPP. Ion Iliescu a criticat poziția poporului, care pune sub semnul întrebării necesitatea acestui serviciu pentru demnitarii români.

„Este o abordare care nu servește interesului public, și este tot mai departe de contextul în care ne aflăm. Protecția instituțiilor statului este activitatea sa fundamentală. Și asta trece dincolo de culoarea politică a celor care conduc la un moment dat aceste instituții”. Declarația a fost făcută de Iliescu cu ocazia aniversării SPP, pe blogul său.

SPP a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe procese de modernizare și de adaptare la sarcinile în schimbare de care a devenit responsabil. De altfel, serviciul constituie „o școală pentru formarea de cadre necesare și altor instituții militare ale României”, a spus Ion Iliescu.

Fostul președinte transmite felicitări angajaților serviciului

„Conlucrarea cu alte servicii, în special cu acelea din NATO, a devenit o activitate permanentă, și dă rezultate. Este de dorit ca, în procesul de adoptare a noilor legi care guvernează siguranța națională, reformele din SPP și misiunile sale să fie bine definite, și să-și găsească resursele necesare îndeplinirii lor.

Continuă să citești AICI

Lasa un comentariu