„După trei ani de luptă împotriva mașinăriei PSD, pornită să distrugă țara, s-a reușit, prin ralierea forțelor din opoziție, o victorie de anvergură, care anunță un nou început. Moțiunea a avut finalitatea scontată, reușind să adune în jurul său opoziția parlamentară, grație efortului liberalilor și sprijinului șefului statului, președintele Klaus Iohannis. Începe perioada de reconstrucție, pentru care PNL rămâne deschis colaborării celor care au susținut moțiunea. Nu trebuie să uităm că, deși gu vernul PSD a picat, acest partid deține încă frâiele puterii. În aceste condiții, PNL este pregătit să își asume guvernarea, cu toate riscurile aferente. Într-o Românie distrusă de PSD, știm că acest act va fi foarte dificil. Pentru PNL, miza o reprezintă asigurarea stabilității țării. Prioritățile noastre sunt foarte clare: România are nevoie de stabilitate internă, pentru a asigura buna funcționare a statului și pentru a corecta măsurile aberante luate de PSD, inclusiv pentru elaborarea bugetului pentru anul viitor. A doua prioritate este onorarea obligațiilor asumate la nivel extern și propunerea unui comisar european capabil, care să reprezinte competent România și să fie bine primit la Bruxelles. Cea de-a treia prioritate o constituie reclădirea relațiilor de încredere cu UE și partenerii euro atlantici, prin reașezarea României pe făgașul statului de drept, respecta rea acordurilor asumate și urmarea căii proeuropene. Lupta contra PSD nu s-a încheiat, nici din partea noastră, nici din partea celorlalte partide de opoziție. Diligențele pe care le facem pentru revenirea țării la normalitate au nevoie însă de validarea cetățenilor, la viitoarele alegeri, pentru realizarea unei majorități puternice în Parla- ment. Doar așa poate fi susținut un guvern care să construiască acolo unde PSD și ALDE au distrus. De aceea, opoziția este obligată să reconsolideze România.” Prof. univ. dr. Dumitru OPREA Deputat PNL de Iași sursa comunicat remis de către Cabinet Parlamentar Deputat Dumitru Oprea |
Trending
- La 97 de ani a rămas fără acoperiș deasupra capului
- Scandal în congresul mexican: un senator sacrifică o găină în numele zeului Tlaloc
- Accident grav în zona localității Pătrăuți, Suceava
- Alertă meteorologică: Averse și fenomene severe în sudul, centrul și estul țării, în următoarele ore
- Peste 60% din românii sprijină votul obligatoriu, conform unui sondaj INSCOP
- Pedro Sánchez va decide dacă renunță la conducerea guvernului spaniol
- Un tânăr din Stolniceni-Prăjescu a pierdut lupta cu viața după un stop cardio-respirator
- Muncitori de la DRDP spulberaţi de un şofer de TIR care a adormit la volan. O femeie a decedat pe loc