Călcâiul lui Ahile al Uniunii Europene în relația cu China: Germania

Uitați de inițiativa „O centură, un drum” a Chinei. Când vine vorba de influențarea politicii europene adevăratul atu al Beijingului nu vine din investițiile vizibile din țări mici ca Grecia sau Ungaria ci provine din investițiile europene în China, mai specific din dorința Germaniei de a nu-și deteriora relația economică profitabilă cu una din cele mai mari piețe de export la nivel global, scrie Politico.

Aceasta este opinia oficialilor responsabili de comerț din zeci de țări europene contactați de Politico pe fondul negocierilor cruciale ce vizează relațiile viitoare ale Uniunii Europene cu China și a neliniștilor tot mai mari privind încălcarea drepturilor omului de către Beijing.

„Punctul slab al Europei este Germania iar în Germania este industria constructoare de mașini iar în industria constructoare de mașini este Volkswagen”, afirmă Max Zenglein, economist-șef Institutul Mercator.

Exporturile germane în China au crescut în fiecare an din 2008 excepție făcând doar 2015. În 2018 Germania a vândut bunuri și servicii în valoare de 106 miliarde de dolari în China, potrivit Băncii Mondiale, mai mult decât exporturile adunate ale Franței (32 de miliarde dedolari), Italiei (21 de miliarde), Olandei (12 miliarde), Irlandei (11 miliarde), Suediei (9 miliarde) și Spaniei (9 miliarde).

Volkswagen a vândut peste 4,2 milioane de mașini în China în 2018 comparativ cu aproximativ 350.000 în Statele Unite însă compania germană a început să fie criticată datorii fabricii sale din regiunea Xinjiang unde în jur de un milion de etnici uiguri sunt internați în lagăre de muncă.

În timp ce liderii europeni se pregătesc luni pentru un summit online cu Beijingul cancelarul german Angela Merkel trebuie să balanseze îngrijorările în creștere privind respectarea drepturilor omului în China și dorința sa de a încheia un acord economic cu Beijingul până la sfârșitul anului.

„Este în mod cert o dilemă”, a declarat pentru Politico un înalt diplomat european care a fost implicat în elaborarea reacției UE la adoptarea de către Beijing a legislației privind securitatea națională pentru Hong Kong.

„Vrem un acord de investiții sau vrem să fim mai duri pe probleme legate de drepturile omului?”, a mai afirmat acesta.

Consecințe economice

Diplomații UE afirmă că relația Germaniei cu China are o pondere mult prea mare în elaborarea strategiei colective a blocului comunitar față de Beijing. Poate că politica externă a UE este decisă prin hotărâri unanime însă rămâne totuși dificil pentru țările mai mici să se opună dorințelor Berlinului de colaborare cu China.

„Este dificil să aduci țările UE în aceeași poziție când vine vorba de China”, afirmă același diplomat pentru Politico, precizând că „Germania este cea care susține [cooperarea apropiată] cu China”.

Oficialii UE susțin că unul din motivele pentru care Germania și blocul comunitar au ezitat să aibă o abordare fermă când Beijingul a impus legea securității naționale în Hong Kong este că liderii germani și europeni încă sperau să încheie un acord de investiții cu China până la finalul anului.

Guvernul lui Merkel și Bruxelles-ul au avut o reacție neconvingătoare și cu privire la tratarea minorității uigure din provincia Xinjiang în pofida unor cereri repetate ale Parlamentului European pentru „sancțiuni targetate”.

Spre deosebire de Statele Unite, Bruxelles-ul nu a luat măsuri nici pentru a preveni vânzarea de bunuri produse prin muncă forțată în Uniunea Europeană.

„China are în prezent foarte mare succes în obținerea unui grad de autocenzură în Germania datorită temerilor Berlinului de consecințe economice”, afirmă Zenglein de la Institutul Mercator.

Ministrul german al economiei, Peter Altmaier, a apărat abordarea țării sale într-un interviu acordat în luna iulie Politico.

„Avem relații comerciale cu numeroase regiuni din întreaga lume, în multe cazuri fiind vorba de țări care au o înțelegere diferită a drepturilor civile față de cea pe care o avem în Germania”, a declarat acesta.

„Acesta a fost cazul și cu fosta Uniune Sovietică și la fel este și cu multe țări din Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Am fost mereu convins și încă cred de faptul că schimbările pot fi obținute prin comerț”, a mai afirmat Altmaier pentru Politico.

Un oficial responsabil de comerț a subliniat însă pentru Politico reticența Berlinului de a interzice implicarea gigantului telecom Huawei în dezvoltarea rețelei 5G a țării drept dovadă că relația cu Beijing-ul merge mult mai departe decât cea cu fosta Uniune Sovietică.

„Germania nu ar fi lăsat niciodată Uniunea Sovietică să îi construiască rețeaua de comunicații”, a declarat oficialul pentru Politico.

Incertitudinile privind o înțelegere

Zenglein susține că Germania a nu a cuantificat prețul politic al riscurilor asociate relației sale economice cu China. Berlinul a început doar recent să ajungă din urmă alte țări ca Japonia, Statele Unite sau Franța în ceea ce privește formularea unei strategii privind China care să balanseze politica externă pe termen lung și interesele de securitate cu accesul la piața globală cu cea mai mare creștere.

Germania a publicat luna aceasta pentru prima dată o strategie privind zona „Indo-Pacifică” despre care a afirmat că îi va ghida politicile externe, de securitate și economice în regiune. Berlinul afirmă în document că urmărește să dezvolte relații mai apropiate cu țări precum Vietnamul sau Filipinele ca parte a efortului de a „evita dependențe unilaterale prin diversificarea parteneriatelor”.

Însă deocamdată Germania militează în continuare pentru încheierea unui acord de investiții cu Beijingul care nu ar „diversifica” relațiile economice ale UE cu China ci le-ar întări.

„Germania are nevoie de un acord pentru a menține paritatea cu competitorii care ar primi acces preferențial în cazul unei înțelegeri între Statele Unite și China”, afirmă Hosuk Lee-Makiyama, directorul Centrului European pentru Economie Politică Internațională

Germania sperase să încheie un acord cu președintele chinez Xi Jinping la summitul UE-China din luna septembrie care inițial era programat să aibă loc în Leipzig însă pare tot mai puțin clar dacă acest lucru va fi posibil.

Summitul va fi ținut acum online din cauza pandemiei de COVID-19 constând în o videoconferință între cancelarul german Angela Merkel, președintele chinez Xi Jinping, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Charles Michel.

Însă oficialii UE au încercat să tempereze așteptările privind încheierea unui acord, diplomații responsabili de comerț afirmând că dacă o înțelegere nu va fi convenită până la sfârșitul anului, în timpul deținerii de către Germania a președinției rotative a UE, este improbabil ca ideea unui acord să fie revizitată prea curând.

Dublu standard

Discuțiile cu China au loc pe fondul criticilor tot mai vocale privind ceea ce mulți percep a fi un dublu standard: Berlinul a oprit ratificarea unui acord comercial cu blocul sud-american Mercosur, citând politicile privind defrișarea ale președintelui brazilian Jair Bolsonaro, însă caută să ocrotească acordul cu China susținând că problemele comerciale și cele ce țin de drepturile omului ar trebui abordate separat.

Jordi Cañas, un europarlamentar responsabil de dosarul Mercosur din grupul Renew Europe, s-a plâns public de discrepanță afirmând că pare a ține de faptul că oamenilor le pasă mai mult de pădurile din Brazilia decât de suferințele oamenilor și încălcarea drepturilor fundamentale în Hong Kong și XinJiang.

„Pe scurt, o înțelegere cu China nu are niciun cost politic în timp ce [una cu] Mercosur are”, a afirmat acesta.

Pentru Merkel miza este una ridicată. Poate că trecerea îngrijorărilor privind drepturile omului în plan secund nu a costat-o politic acasă însă aceasta a riscat alienarea Statelor Unite și a partenerilor democratici din Asia. Un eșec în negocierile cu Beijing-ul ar lăsa-o cu puține lucruri obținute în schimb.

„Germania va trebui să se confrunte cu o întrebare foarte inconfortabilă: dacă drepturile copacilor sunt mai importante decât drepturile omului și de ce compasiunea germanilor se extinde asupra pădurilor dar nu și a oamenilor din Asia”, afirmă Lee-Makiyama.

Lasa un comentariu