Poliția ieșeană pe podium la dat amenzi în starea de urgență

Judeţele cu cele mai mari valori totale ale amenzilor aplicate pe întreaga perioadă de urgenţă sunt Bihor, Dolj, Iaşi, Prahova şi Timiş. Judeţul Bihor a aplicat însă cele mai mari amenzi şi se remarcă detaşat cu suma totală de 40.607.840 RON, dublu faţă de judeţul imediat următor, Dolj, se arată într-o amplă analiz realizată de organizaţia non-guvernamentală EFOR.

Specialiştii de la Expert Forum au realizat o analiză a modului în care autorităţile au gestionat această criză prin aplicarea de sancţiuni administrative. EFOR a solicitat Inspectoratelor Judeţene de Poliţie (IJP) şi Poliţiei Române date despre cuantumul şi numărul de sancţiuni contravenţionale aplicate.

„Majoritatea IJP-urilor au răspuns solicitării noastre încadrându-se în termenul legal standard prevăzut de lege. Excepţiile au fost Bucureşti, Olt şi Vaslui. Nu au fost transmise informaţii defalcate pe mediul rural/urban la nivelul fiecărui judeţ. Cu privire la încălcările care au generat aplicarea de sancţiuni contravenţionale, doar în foarte puţine cazuri IPJ-urile au comunicat aceste informaţii”, sublinază experţii.

Judeţele cu cele mai mari valori totale ale amenzilor aplicate pe întreaga perioadă sunt Bihor, Dolj, Iaşi, Prahova şi Timiş. Judeţul Bihor a aplicat însă cele mai mari amenzi şi se remarcă detaşat cu suma totală de 40.607.840 RON, dublu faţă de judeţul imediat următor, Dolj, care a aplicat amenzi în valoare de 17.926.669 RON, se arată în raportul EFOR.

Mai multe informații pe adevarul.ro

Lasa un comentariu