Paştele catolic: Credincioşii fac ultimele pregătiri pentru masa tradiţională

Credincioşii catolici fac ultimele pregătiri pentru masa tradiţională de Paşte, care pică duminica aceasta. Mulţi au cumpărat deja carnea de miel, deşi, în această perioadă, este destul de scumpă, în jur de 35 de lei kilogramul.

Pentru catolici, pregătirile pentru Paşte se apropie de final. Mulţi s-au asigurat că masa tradiţională va fi una îmbelşugată şi că mielul nu va lipsi din farfurie. Restricţiile impuse de pandemie nu i-au mai lăsat pe crescători să îşi vândă mieii vii în pieţe. Astfel că singura variantă pentru consumatori e să cumpere carnea direct din magazin, scrie observatornews.ro.

Mieii disponibili acum pe piaţă nu sunt foarte dezvoltaţi. Iar carnea se vine destul de piperat.

Gina Baciu, administrator: Mieii sunt destul de mici, îi avem la 34 de lei kilogramul. Avem cumpărători care iau la carcasă, la jumătate, le dăm şi la bucată…

Credincioşii catolici vor putea participa la slujbele religioase fără să îşi facă griji din cauza restricţiilor. În toată ţara, circulaţia va fi permisă în perioada 3-4 aprilie, până la ora 2 dimineaţa.

Samoilă Damian, Prefectura Mureș: Procesiunile religioase se derulează în interiorul sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Cele mai importante dintre acestea sunt purtarea măştii şi, evident, respectarea distanţării fizice.

Paştele ortodox pică, anul acesta, la mare distanţă de cel catolic, în data de doi mai.

Lasa un comentariu