O tânără a murit la naştere, la Maternitatea „Cuza Vodă“

O femeie în vârstă de 20 de ani, aflată la primă naştere, a murit azi noapte în timpul unei operaţii de cezariană la Maternitatea „Cuza Vodă“, din cauza unei complicaţii care a survenit în a doua parte a interveneţiei.

Copilul a fost salvat, fiind vorba de un băieţel de 3.000 de grame care este sănătos, scrie realitateadeiasi.net.

Medicii susţin că este vorba despre o gravidă de 110 kg, care era obeză, iar sarcina nu a fost urmărită de niciun medic. Femeia s-a internat pe data de 17 decembrie din cauza membranelor rupte, iar două zile mai târziu urma să nască.

„La 10 minute după ce a fost extras copilul, starea pacientei s-a agravat, a intrat în stop cardio-respirator, au început manevrele de resuscitare care au durat 95 de minute, din păcate deşi a fost implicată o echipă complexă, inclusiv un cardiolog, pacienta nu a mai putut fi salvată”, a declarat Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt al maternităţii.

Lasa un comentariu