O investiție profitabilă în vremuri de pandemie

Sunt puține active sau mărfuri care să fi cunoscut creșteri în ultima perioadă. Dar în toată nebunia piețelor a existat un plasament care a adus o creștere bună, de peste 15%: cafeaua. Cotațiile la termen pentru acest produs au tot urcat în pandemie.

Și evoluția este cumva contraintuitivă – odată cu închiderea barurilor și restaurantelor, tehnic cererea ar fi scăzut, chiar și cu o compensare prin consumul casnic. În cel mai bun caz, cererea s-ar fi menținut la același nivel. Însă, în favoarea cafelei au jucat achizițiile făcute din panică, potrivit digi24.ro

În New York, prețul de referință al cafelei arabica pentru livrările din mai a înregistrat o creștere de 15 procente în ultima lună. Scumpirea vine după ce, la începutul lunii februarie, prețul cafelei a scăzut, ca urmare a pandemiei. Însă, acesta a revenit rapid, astfel că la sfârșitul lui martie s-a înregistrat o creștere de 30 de procente comparativ cu minimul din februarie.

În ceea ce privește aprovizionarea, restricțiile impuse de autorități au reprezentat un impediment. Însă cafeaua este un produs alimentar, astfel că, din punct de vedere legal, cafeaua trebuie să continue să fie culeasă, procesată și distribuită în magazine.

Și rutele de transport maritim au fost perturbate încă de când epidemia de coronavirus a blocat China, unde focarul a izbucnit la sfârșitul lui 2019. Iar problemele de transport pot deveni o problemă pe termen lung.

Mai există și alți factori care pot influența prețurile. Spre exemplu, un puternic dolar american a făcut producătorii brazilieni să fie dornici să își vândă stocurile la un preț bun.

Pentru cafea, perioada 2019 – 2020 a înregistrat un deficit în ceea ce privește stocurile. Astfel, a fost nevoie de surplusul de producție din anul anterior, ceea ce a dus la scumpiri.

Evoluția prețului cafelei în contextul izbucnirii epidemiei și impunerii restricțiilor a fost dificil de estimat. Însă specialiștii se așteaptă ca, odată cu epuizarea proviziilor, consumatorii să nu mai cumpere cantități la fel de mari de cafea.

Lasa un comentariu