Noutăţi despre medicamentele compensate: a urcat plafonul. Cine se încadrează la 90%?

Începând din acest an, asiguraţii care au pensie în valoare de până la 1.608 lei vor putea beneficia de medicamente compensate cu 90%. Plafonul de pensie la care se compensează cu 90% preţul de referinţă al medicamentelor de pe sublista B a crescut de la 1.429 lei la 1.608 lei, conform Hotărârii de Guvern nr. 1556/2022, publicată la finalul anului în Monitorul Oficial. 

„De programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor beneficiază toţi pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială sub valoarea menţionată, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri”, au precizat reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi.

La stabilirea plafonului de pensie până la care se pot acorda medicamente compensate cu 90% nu se va lua în calcul ajutorul financiar instituit prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 168/2022 pentru pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale/sectoriale de pensii, cu venituri mai mici sau egale cu 3.000 lei/lună, scrie ziaruldeiasi.ro.

Acest ajutor va fi acordat în două tranşe, în lunile ianuarie şi octombrie 2023, prin casele teritoriale/sectoriale de pensii. „CNAS şi casele de asigurări de sănătate au luat deja măsuri de informare a furnizorilor parteneri de servicii medicale despre noutăţile care survin în modul de aplicare a Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor”, au mai completat cei de la CJAS Iaşi. 

leave a reply