Sorina Pintea asigura ca Spitalele Regionale de Urgenta se afla in grafic

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, astăzi, pentru postul nostru de radio, că graficul privind construcţia celor trei spitale regionale de urgenţă, de la Iaşi, Cluj Napoca şi Craiova, rămâne cel stabilit şi anunţat.


Precizarea vine în urma unei postări pe pagina de Facebook a comisarului european Corina Creţu, conform căreia spitalele regionale vor fi finalizate cu întârziere, în 2027.

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a mai spus că pentru Spitalul Regional Iaşi, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici, prin Hotărâre de Guvern, iar cererea de finanţare a fost trimisă către Ministerul Dezvoltării care o pregăteşte pentru a putea fi trimisă la Bruxelles:  Construcţia spitalelor este în linie dreaptă, iar graficul este aşa cum l-am stabilit şi anunţat. Mă suprinde postarea doamnei Corina Creţu şi mi se pare total neavenită şi nepotrivită în acest moment, mai ales că dânsa ştie exact care este situaţia. Am anunţat la un moment dat dorim această fazare, adică faptul că vom solicita bani pentru următoarea etapă de programare încă de anul trecut, chiar la sugestia doamnei Corina Creţu. Prin urmare, graficul este în continuare acelaşi. Pentru Spitalul Regional Iaşi sunt aprobaţi indicatorii tehnico – economici prin Hotărâre de Guvern, este trimisă cererea de finanţare către Ministerul Dezvoltării care o pregăteşte pentru a putea fi trimisă la Bruxelles. Discuţia cu Bruxeles-ul a fost pentru etapa a doua de programare vis-a-vis de suma pe care Comisia Europeană o va aloca pentru construcţia spitalelor nicidecum pentru amânarea construirii acestora. Deci, repet, graficul este acelaşi, lucrurile merg în ritmul pe care l-am anunţat.

sursa: radioiasi.ro

Lasa un comentariu