Soferii care sunt prinsi ca vorbesc sau umbla pe telefon vor fi aspru amendati de politisti

Prevederi importante pentru şoferi au intrat în vigoare de la ora 0.00 a zilei de astăzi. Cele mai multe noutăţi se referă la folosirea telefoanelor sau a altor gadget-uri în timpul mersului. Pentru aceasta, amenda s-a triplat, în timp ce punctele de penalizare s-au dublat. Totodată, în cazul în care, în timp ce vorbeşti la telefon în mers, mai comiţi şi o altă contravenţie, pe lângă amendă vei avea şi permisul suspendat pentru 30 de zile.


Un exemplu: vorbeşti la telefon şi nu ai centura pusă: permis suspendat. De asemenea, o altă prevedere stipulează că, în cazul a două sau mai multe contravenţii simultan, amenzile şi suspendările de permis se vor aduna, nu se va mai acorda cea mai mare din ele, ca până acum. Sunt însă şi prevederi care „îmblânzesc“ sancţiunile anterioare.

Veşti importante pentru şoferi, şi nu numai pentru ei. Poliţiştii sunt, de astăzi, cu ochii mai ales pe mâinile şoferilor aflaţi în trafic, fie că sunt în mişcare, fie că stau pe loc. Din data de 12 octombrie a.c., de la ora 0.00, a intrat în vigoare modificarea prin care s-au înăsprit prevederile legale referitoare la şoferii care sunt surprinşi vorbind la telefon. Aşadar, şoferii care sunt surprinşi cu telefonul în mână în timp ce conduc, adică în mers, sunt sancţionaţi mai drastic decât în trecut: s-a triplat amenda şi, totodată, s-au dublat punctele de penalizare. Totodată, în mod diferit faţă de cum a fost până azi, când poliţiştii te puteau amenda chiar dacă vorbeai la mobil în timp ce erai oprit, de exemplu la semafor, de azi, acest lucru este permis: se poate vorbi sau folosi telefonul în staţionare. Potrivit noilor prevederi, amenda primită începând de azi de către şoferul care vorbeşte la telefon este între 870 de lei şi 1.160 lei, adică de la şase la opt puncte amendă. De asemenea, începând de azi şoferul poate primi patru puncte de penalizare doar dacă are telefonul în mână, în mers, chiar dacă nu vorbeşte la el. Totodată, la cumularea a 15 puncte de penalizare îi este suspendat permisul de conducere.

Ce spune legea, concret

Legislaţia de acum spune că „în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorul acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video“, se arată în actul normativ. Prevederile se aplică şi la alte mijloace de deplasare: biciclete, trotinete etc. Cu alte cuvinte, şoferul, biciclistul sau cel care foloseşte trotineta poate folosi telefonul mobil sau aparatul foto doar în timp ce staţionează la semafor, ori în ambuteiaje, şi numai în timp ce maşina sau vehiculul stă pe loc. De asemenea, cei care folosesc dispozitivul hands-free trebuie să aibă grijă să nu ţină telefonul în mână în timp ce conduc, iar dacă vor să îl butoneze, o pot face doar la un semafor sau la prima oprire în trafic, şi numai pe timpul opririi. Pentru a avea o imagine asupra amplorii fenomenului, de menţionat că, numai de la începutul anului în curs şi până acum, în judeţul Iaşi, poliţiştii de la rutieră au dat aproape 2.000 de sancţiuni şoferilor care au fost surprinşi în timp ce vorbeau la telefonul mobil.

Pedepsele se adună, nu se mai alege cea mai mare

În privinţa şoferilor care sunt surprinşi că folosesc telefonul în condiţiile de mai sus (în trafic, în mers) iar în plus încalcă şi o altă regulă de circulaţie, lucrurile se complică. Astfel, cel prins este pedepsit de două ori. De exemplu, în cazul în care un poliţist surprinde un şofer că vorbeşte la telefon în timp ce se află în mişcare şi încalcă şi limita de viteză, acesta este pedepsit mai drastic, potrivit noilor reglementări. Pentru că vorbeşte la telefon comiţând simultan şi o altă contravenţie rutieră i se suspendă permisul pentru o perioadă de 30 de zile, cu sancţiunea financiară aferentă, apoi i se adună efectiv a doua sancţiune, pentru viteză în cazul exemplificat de noi, să spunem ipotetic că e vorba de o suspendare a permisului pentru trei luni de zile. În acest caz, spre deosebire de prevederile anterioare, când primeai suspendarea mai mare, acum pedesele se cumulează, iar şoferul prins va rămâne fără permis pentru o perioadă de patru luni. Un exemplu şi mai elocvent este acela în care un şofer este prins vorbind la telefon şi, în plus, nu are centura pusă, sau nu are luminile corespunzătoare aprinse. În acest caz, legea prevedere, pe lângă sancţiunile financiare aferente, şi suspendarea permisului pentru 30 de zile.

Tot mai multe accidente comise cu telefonul în mână

„Titularul unui permis de conducere care încalcă o regulă privind circulaţia vehiculelor şi, simultan cu aceasta, ţine în mână sau foloseşte ori un alt dispozitiv mobil, va fi sancţionat cu patru – cinci puncte amendă şi cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, având în vedere că în acest caz gradul de pericol social creşte. Folosirea telefonului mobil şi a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintre factorii de distragere a atenţiei pentru conducătorii de vehicule, constituind o reală problemă pentru siguranţa rutieră, prin amploare şi frecvenţă“, se arată în actul normativ. În motivarea noilor modificări, oamenii legii au adus ca argument, printre altele, şi faptul că tot mai multe accidente în trafic au loc pe fondul folosirii telefoanelor în timpul mersului. 

sursa: ziaruldeiasi.ro

Lasa un comentariu