S-a vaccinat antiCovid de 5 ori cu mai multe tipuri de vaccin

Un bărbat din Rio de Janeiro s-a vaccinat împotriva Covid-19 de 5 ori, cu seruri de la Pfizer, Coronavac şi AstraZeneca. Acesta a primit cinci doze de vaccin într-un interval de zece săptămâni.

Potrivit AFP, în perioada 12 mai – 21 iulie, bărbatul a primit două doze de vaccin Pfizer, două de CoronaVac şi una de AstraZeneca, susţine postul TV Globo. El a reuşit să facă două vaccinuri într-un interval de 13 zile şi a fost descoperit când a încercat să se vaccineze a şasea oară, la 16 august.

Municipalitatea din Rio a explicat că bărbatul s-a dus la trei centre diferite şi a profitat de probleme la sistemul informatic. Secretariatul Sănătăţii a precizat că „l-a putut identifica pe bărbat” şi că va lua „măsurile necesare”.

S-a vaccinat antiCovid de 5 ori cu mai multe tipuri de vaccin

Pentru a fi vaccinaţi, brazilienii trebuie să fie în limita de vârstă corespunzătoare calendarului anunţat, să prezinte un act de identitate şi un certificat care să ateste că au primit prima doză, înainte de a doua. Centrele de vaccinare nu propun alegerea vaccinului.

Oraşul Rio a trebuit în repetate rânduri să suspende vaccinarea populaţiei din cauza penuriei de vaccinuri. Însă sute de cazuri de fraudă au fost anunţate, cu persoane care s-au dus la centre de vaccinare din Sao Paulo, Rio de Janeiro sau Minas Gerais pentru a primi vaccinul dorit sau a treia doză.

Lasa un comentariu