Premierul Florin Cîţu: Starea de alertă va fi prelungită

Florin Cîţu a anunţat luni, într-o conferinţă de presă prelungirea stării de alertă. El a precizat, însă, şi că o parte din restricţiile aflate în prezent vor fi eliminate. El a argumentat că unele restricțiile ,,nu mai au sens”.

Luni, la ora 16:30, va avea loc o şedinţă de Guvern, în care se va decide atât prelungirea stării de alertă, cât şi ce restricţii vor eliminate.

,,Da, prelungim starea de alertă. Sunt unele măsuri care nu îşi mai au sensul. De exemplu, în ceea ce priveşte staţiunile montane cu schiul, vom scoate acele restricţii pentru schi, de exemplu. Aveam nişte restricţii pe care le-am introdus acum două luni de zile, acelea nu vor mai exista că nu au sens în acest moment”, a explicat premierul.

Florin Cîţu a anunţat prelungirea stării de alertă. Aceste decizii vin după ce rata de incidenţă a scăzut la un nivel fără precedent în ultimele luni: 1,41 la mie. Doar trei judeţe şi Capitala au mai rămas în scenariul galben.

Florin Cîţu a anunţat prelungirea stării de alertă.

Citește și Florin Cîțu: Acțiunile celor care se împotrivesc vaccinării și purtării măștii sunt similare cu ale teroriștilor

Premierul Florin Cîțu compară acțiunile celor care contestă vaccinarea cu acțiuni ale teroriștilor. El spune că vaccinarea trebuie să continue, atâta vreme cât recomandările Agenției Europene a Medicamentului sunt în această direcție. 

În România, de un an de zile există o campanie împotriva acestor acțiuni pe care le ia guvernul de a opri pandemia. Există o campanie împotriva portului măștii în spațiul public. Există o campanie împotriva măsurilor de distanțare. Și există o campanie împotriva vaccinării. Vă spun că, din punctul meu de vedere, aceste acțiuni sunt similare cu acțiuni ale unor teroriști. Pentru că a zădărnici această acțiune, această activitate a guvernului, care are ca obiectiv îmbunătățirea sănătății tuturor românilor. Este o acțiune care încearcă să submineze autoritatea statului, fără date”, a declarat premierul vineri dimineață, la Palatul Victoria.

Florin Cîțu a mai afirmat că vaccinarea trebuie să continue. Atâta vreme cât Agenția Europeană a Medicamentului a arătat că nu există legături între cazurile de cheaguri de sânge și vaccinurile AstraZeneca.

Lasa un comentariu