Peste 376.000 de români aflați în străinătate au votat până acum

User comments

Votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale 2019 durează, în premieră, trei zile. Astfel, pentru primul tur al alegerilor, românii din diaspora pot vota în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie. Aceeași regulă se aplică și la cel de-al doilea tur, astfel că românii sunt așteptați la vot în zilele de 22, 23 și 24 noiembrie.

LIVE TEXT, VOT ÎN DIASPORA LA ALEGERI PREZIDENȚIALE ÎN DIASPORA

ACTUALIZARE DUMINICĂ, ORA 12.30 La această oră, au votat peste 376.000 de români aflați în afara granițelor țării, aproape 351.000 dintre aceștia, la cele 838 de secții, pe liste suplimentare.

Procesul electoral s-a încheiat deja în Noua Zeelandă, la ora locală 21.00.

Votul în cadrul celor 835 de secții organizate în străinătate are loc pe parcursul a trei zile, iar cetățenii români din străinătate pot în continuare să își exercite dreptul de vot la acest scrutin astăzi, în intervalul 7.00-21.00 (ore locale).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români din străinătate să vină la vot încă din prima parte a zilei, pentru a evita eventuale aglomerări care s-ar putea crea către finalul programului secțiilor de votare.

Lasa un comentariu