Pentagonul a afirmat ca trupele turce ar fi comis crime de razboi in nordul Siriei

Forțele turce par să fi comis crime de război în cursul operațiunii militare din Siria, a declarat Mark Esper, secretarul Apărării de la Washington, care a precizat că SUA pregătesc retragerea tuturor trupelor americane din nordul Siriei, informează postul CBS News, citat de Mediafax.


„Așa se pare, dacă este adevărată (înregistrarea), ar fi crime de război”, a afirmat Esper la postul CBS News, după ce jurnalista Margaret Brennan, gazda emisiunii Face the Nation, a relatat despre înregistrări ce prezintă presupuse execuții sumare comise de forțele turce în nordul Siriei. „Este o situație groaznică acolo, o situație cauzată de turci. În pofida opoziției noastre, au decis să întreprindă această incursiune”, a completat Esper.

Oficialul a confirmat, de asemenea, că toți cei aproximativ 1.000 de militari americani aflați în nordul Siriei vor fi evacuați, afirmând că este vorba de o „retragere deliberată” cu scopul de a proteja forțele SUA.

Decizia de retragere completă din nordul Siriei vine la doar câteva zile după ce președintele SUA, Donald Trump, a ordonat evacuarea trupelor americane din zonele vizate de ofensiva turcă împotriva Forțelor Democratice Siriene (SDF), o alianţă de miliţii kurde și arabe.

„În ultimele 24 de ore, am aflat că [turcii] intenționează să-și extindă ofensiva mai departe spre sud decât se planificase inițial și spre vest”, a spus Esper. „Am aflat, de asemenea, în ultimele 24 de ore că SDF caută să ajungă la o înțelegere cu sirienii și rușii pentru a contraataca împotriva turcilor în nord”, a adăugat oficialul american.

sursa: digi24.ro

Lasa un comentariu