Factură uriașă la gaze la Castelul Peleș pentru cele 162 de camere. Vezi cât costă încălzirea acestora

Factură uriașă la gaze la Castelul Peleș. Încălzirea pentru cele 162 de camere pentru luna decembrie a costat peste 86.000 lei, cu o majorare de tarif de aproape 80% față de prețul perceput până acum de furnizor.

Consumul a fost mai mic decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, luna decembrie nefiind una cu temperaturi extreme și totuși, prețul facturii a explodat. Mai exact, 86.463 de lei. Astfel, conducerea Muzeului se așteaptă ca factura pe ianuarie să fie adevărata lovitură, având în vedere că abia acum vine gerul.

Cea mai mare factură la gaze care a fost trimisă la Peleș a venit în iarna lui 2013, suma fiind de 110.000 de lei. Într-o iarnă mai blândă, cum a fost cea din 2019, când temperaturile nu au coborât la -24 de grade, facturile au fost de 48.000 de lei la gaze şi 18.000 de lei la curent electric.

Aflați amănunte de pe b1tv.ro.

Lasa un comentariu