Consilier a lui Zelenski: ,,Oraşul Lîsîceansk ar putea cădea în mâinile ruşilor”

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenksi a recunoscut că Lîsîceansk, ultimul oraş controlat de ucraineni din regiunea Lugansk, ar putea cădea în mâinile forţelor ruse, deoarece luptele s-au intensificat în acest weekend, informează BBC.

Oleksei Arestovici spune că forţele ruse au traversat râul Siverski Doneţ şi se apropiau de oraş dinspre nord.

„Acesta este într-adevăr o ameninţare. Vom vedea. Nu exclud niciunul dintre numeroasele rezultate aici. Lucrurile vor deveni mult mai clare într-o zi sau două”, a declarat Arestovici.

Rodion Miroshnik, ambasadorul în Rusia al Republicii Populare Lugansk a declarat pentru televiziunea rusă că Lisiceansk a fost „luat sub control”, dar „nu a fost încă eliberat”.

Guvernatorul regiunii Lugansk, Seghei Haidai, spune că asaltul asupra Lisiceansk nu a fost încetat, ruşii apropiindu-se de oraşul asediat din toate părţile.

Lasa un comentariu