„Cercuri radio neregulate” în spațiu. Astronomii sunt uimiți

Astronomii au făcut o nouă descoperire uimitoare în spațiu, cu ajutorul unui nou telescop de mare putere din Australia, relatează BBC.

„Cercuri radio neregulate” (sau ORC)i nu au mai fost văzute până acum și i-au uimit pe oamenii de știință.

Astrofizicianul Ray Norris a explicat pentru BBC de ce aceste cercuri misterioase au entuziasmat atât de mult comunitatea.

„Am așteptat toată viața așa ceva. Aș vrea să mai am 20 de ani ca să am toată viața înainte pentru a le studia”, a spus el.

„Mai întâi, colega mea Anna Kapinska a observat un mic cerc, apoi un alt coleg a descoperit alt cerc, după care eu am descoperit altul”, a povestit Norris.

Asfel au dat peste un nou „mister” al spațiului: cercuri pe care nu le poate explica nicio teorie de până acum.

„Este exact ce visează un astronom, să găsească ceva ce nimeni nu a mai văzut”, spune Norris.

Forma lor este atât de ciudată, încât au fost botezate „cercuri radio neregulate”.

„Aș vrea să pot veni să spun ce sunt aceste cercuri. Dar nu pot. Nimeni nu știe despre ce e vorba. Cred că se află la o mare distanță, poate la un miliard de ani lumină distanță. Și credem că există o galaxie în mijlocul lor și că ceva s-a întâmplat în acea galaxie, o explozie uriașă. Credem că aceste cercuri ar putea fi o undă de șoc care se extinde, ieșind din galaxie. Dar e doar o presupunere”, spune astrofizicianul.

Sursa: digi24

Lasa un comentariu