13 romani care clonau carduri au fost prinsi in SUA

Membrii unei grupări internaţionale de clonare de carduri, din care făceau parte şi 13 români, au fost puşi sub acuzare în SUA pentru fraude, operaţiuni de skimmiimg, spălare de bani şi furt agravat de identitate. .Conform Departamentului de Justiţie, victime au fost atât instituţii financiare, cât şi persoane fizice, iar prejudiciul se ridică la 20 de milioane de dolari.


 Numărul total al membrilor grupării este de 18, iar 13 dintre aceştia sunt români. Cei mai mulţi au fost arestaţi joi, iar patru dintre ei, toţi români, se aflau deja în custodia autorităţilor, pentru alte infracţiuni. Celelate persoane vizate în acest caz sunt patru americani şi un grec.  Conform procurorului Manhattanului, Geoffrey S. Berman, ”inculpaţii au participat la o amplă operaţiune internaţională de fraudare a bancomatelor şi spălare de bani, folosindu-şi know-how-ul tehnologic pentru a fura zeci de milioane de dolari de la instituţii financiare şi persoane fizice”. 

 La rândul său, William F. Sweeney Jr. director asistent al FBI, a apreciat că este extrem de frustrant să retragi bani de la un ATM şi apoi să descoperi că toate informaţiile tale bancare au fost furate, iar contul ţi-a fost golit.  

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie, în perioada 2014 – septembrie 2019, Florian Claudiu Martin – Jane Hoţul, Alex Donati, Raul Ionuţ Vidrăşan – zis „The Boy”, Mircea Constantinescu – zis Sobo, Nikolaos Limberatos – zis Nicu Limberto, Cristian Costea – zis Momo, Alin Haneş Călugăru, Ionela Constantinescu – zisă Pitica, Theofrastos Lymberatos, Andrew Eliopoulos, Valentin Petrescu – zis Zoltan Pruma, Peter Samolis, Kelly Karki Lam, George Şerban, Dragoş Diaconu, Mădălin Alexandru Anca, Cristian Ulmanu – zis Boris Moravec, Iuliana Mihăilescu au acţionat în cadrul unei reţele internaţionale de skimming al ATM-urilor, obţinând ilegal nformaţii despte conturile diferitelor persoane, utilizând dispozitive tehnologice avansate pentru a înregistra numerele de cont şi datele personale şi pentru a clona aceste carduri şi a le utiliza pentru retragerea de sume din conturile victimelor.  Florian Claudiu Martin şi Alex Donati locuiau în Cabo San Lucas, Mexic, Raul Ionuţ Vidrăşan locuia în Perugia – Italia, toţi ceilalţi locuind în Statele Unite.

sursa: ziaruldeiasi.ro

Lasa un comentariu