Mii de copii din județul Iași şi-au pierdut alocaţiile, din cauza absenţelor şcolare

Alocaţiile de stat pentru copii plătite în octombrie 2019 au totalizat 595,58 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 166,61 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În octombrie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 3.574.835 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti – 334.265 şi în judeţele Iaşi – 181.457, Suceava – 134.046 şi Bacău – 128.195.

La finele lunii octombrie, la nivel naţional erau suspendaţi de la plată 164.164 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti – 12.555, Iaşi – 9.145, Suceava – 8.180 şi Timiş – 7.651, scrie ziarulevenimentul.ro.

Conform legii, plata alocaţiei se suspendă în cazul în care se constată una dintre următoarele situaţii: pe perioada plasamentului sau plasamentului în regim de urgenţă într-un serviciu de tip rezidenţial; agenţia teritorială constată că dreptul la alocaţie a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei ori veniturile realizate sau pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora; pe o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate pentru titularul alocaţiei; absenţele înregistrate şi nemotivate de un copil din familia beneficiară depăşesc numărul de 20.

În acest ultim caz, plata alocaţiei se suspendă până la următoarea situaţie transmisă de inspectoratul şcolar. Dacă din situaţia transmisă de inspectoratul şcolar se constată un număr mai mic de 20 de absenţe, plata alocaţiei se reia.

Agenţia teritorială comunică primarului tabelul nominal cu familiile pentru care s-a suspendat plata alocaţiei.

Lasa un comentariu