Medicul Tudor Ciuhodaru: „La nivel european, pașaportul digital COVID-19 este încă în funcțiune și oricând poate să reapară”

Medicul Tudor Ciuhodaru a comentat imaginile revoltătoare din China, unde oamenii au smuls garduri și s-au bătut cu polițiștii pe străzi.

„Este absolut revoltător ce se vede acolo. Oamenii s-au săturat de măsuri inepte, ineficiente, să moară de frig, de foame, și de alte măsuri care au fost consecința unor restricții fără legătură cu realitatea epidemiologică”, spune medicul Tudor Ciuhodaru.

„Și la nivel european, pașaportul digital este încă în funcțiune și oricând poate să reapară, pentru că tot niște decizii fără niciun fel de justificare medicală au dus multe discriminări și situații imposibile.

A face bine cu de-a sila este imposibil, inumat și nu este etic, iar acest lucru nu are nicio legătură cu dreptul fiecăruia de a decide apropo de ceea ce este bine pentru sănătatea fiecăruia dintre noi.”, a mai spus medicul, la Antena 3 CNN.

leave a reply