Măsuri suplimentare luate în municipiul Iaşi. Sunt vizate pieţele din oraş!

Primarul Mihai Chirica a convocat ieri, la Palatul Roznovanu, o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași destinată luării unor măsuri suplimentare de prevenire a infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2 (care cauzează COVID-19) în Municipiul Iași.

Măsuri luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași:

Art. 1. Începând cu data de 11 aprilie 2020, SC EcoPiața SA va lua măsuri suplimentare privind accesul în piețele agro-alimentare, respectiv:

a) Marcarea traseelor de acces și ieșire din piețe prin marcaje direcționale de trecere prin dreptul tarabelor și de separație, astfel încât să fie asigurată distanța minimă recomandată de 2 metri între cumpărători.

b) Accesul comercianților în piețele agro-alimentare se va face gradual, din două în două ore, pentru ca toți cumpărătorii să beneficieze pe parcursul zilei de marfă proaspătă.

c) Programul de funcționare a piețelor agro-alimentare va fi prelungit până la ora 19.00.

d) În intervalul orar 11.00 – 13.00, se va asigura accesul în piețele agro-alimentare, cu prioritate, al persoanelor cu vârsta peste 65 de ani. În mod excepțional și doar dacă se respectă regula de maxim 100 de cumpărători în piață în același timp, se va permite accesul în piețele agro-alimentare și altor categorii de persoane.

e) Aceleași măsuri se vor aplica și în piețele agro-alimentare private (Piața Chirilă).

Art. 2. Având în vedere faptul că pelerinajul de Florii din acest an a fost suspendat, ramurile de salcie sau finic binecuvântate în biserică vor fi distribuite de către voluntari credincioșilor care solicită acest lucru, în ziua de 12 aprilie, pe toată perioada zilei. Voluntarii vor purta un ecuson distinct, validat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, care permite și circulația acestora pe mijloacele de transport public local. Gestionarea acestor voluntari și a cererilor enoriașilor va fi făcută de către preoții parohi.

Art. 3. Se aprobă mobilizarea unei sume de bani în vederea înființării Centrelor de educație online pentru a sprijini continuitatea procesului educațional în perioada stării de urgență, în special pentru anii terminali (clasele a VIII-a și a XII-a), cu aprobarea Consiliului Local.

Art. 4. În spațiile puse la dispoziție de către Municipiul Iași pentru cazarea personalului medical se pot caza două categorii de cadre medicale: cei care merg în continuare la locul de muncă, conform turelor prestabilite, și, respectiv, cei care doresc să se autoizoleze (aceștia din urmă nu vor părăsi spațiul în care sunt cazați până la finalizarea investigațiilor medicale de specialitate în cadrul anchetei epidemiologice). Spațiile de cazare vor fi oferite în condițiile Hotărârii Guvernului nr. 269 / 2.04.2020.

Art. 5. Direcția de Asistență Socială Iași va pune la dispoziția Poliției Municipiului Iași un număr de 25 cutii de mănuși de protecție a câte 100 bucăți fiecare, iar personalului angajat al TVR Iași un număr de 100 de măști de protecție confecționate la Colegiul Tehnic „I. C. Ștefănescu”.

Art. 6. Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr. 8 / 9.04.2020, Direcția de Asistență Socială Iași va asigura măsurile de izolare preventivă și cazare la locul de muncă pentru personalul angajat din centrele rezidențiale și de asistență a persoanelor vârstnice.

Art. 7. Activitatea Primăriei Municipiului Iași, instituțiilor și societăților comerciale subordonate va fi organizată astfel:

a) Grupurile de lucru din cadrul structurilor Primăriei Municipiului Iași, instituțiilor și societăților comerciale subordonate nu vor fi mai mari de 3 persoane.

b) Fiecare angajat al Primăriei Municipiului Iași, instituțiilor și societăților comerciale subordonate va consemna în agenda proprie numele persoanelor cu care a intrat în contact în timpul programului de lucru.

c) Fiecare angajat al Primăriei Municipiului Iași, instituțiilor și societăților comerciale subordonate va comunica conducătorului direct dacă a intrat în contact cu o persoană despre care există suspiciunea că ar putea fi infectată cu noul coronavirus.

Art. 8. Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr. 8 / 9.04.2020, Municipiul Iași va pune la dispoziția asociațiilor de proprietari / locatari substanța dezinfectantă necesară dezinfectării spațiilor comune, anume câte 2 litri de hipoclorit de sodiu în concentrație de 12,5% / săptămână / scară de bloc (cu un număr mediu 20 de apartamente). Asociațiile de proprietari / locatari au obligația de a efectua operațiunile de dezinfecție cel puțin săptămânal sau ori de câte ori este necesar.

Art. 9. Deciziile cu privire la organizarea Sărbătorilor de Paști vor fi luate într-o ședință ulterioară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași.

Art. 10. Toate celelalte măsuri luate anterior de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași rămân valabile.

leave a reply